Doi români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie în judeţul Vaslui

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Două persoane au decedat, iar o alta a fost grav rănită, marţi dimineaţă, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 15D, în localitatea Buhăeşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

 

Cele două persoane decedate au fost găsite în stop cardiorespirator şi nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în accident au fost implicate două autoturisme, poliţiştii rutieri efectuând cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Traficul în zonă este blocat, circulaţia fiind deviată pe un drum secundar.

La sosirea echipajelor de intervenţie, două victime au fost găsite încarcerate. Este vorba de doi bărbaţi care se aflau într-un autoturism Matiz. În urma impactului deosebit de violent, maşina a fost aruncată în afara părţii carosabile, rămânând suspendată pe cupolă. Cadrele medicale de la Ambulanţă sosite la faţa locului aveau să constate că una dintre victime este chiar soţul uneia dintre colegele lor, o asistentă medicală din cadrul Staţiei de Ambulanţă Negreşti. 

Cadrele medicale de la Ambulanţă sosite la faţa locului aveau să constate că una dintre victime este chiar soţul uneia dintre colegele lor, o asistentă medicală din cadrul Staţiei de Ambulanţă Negreşti.  Soţul asistentei se îndrepta alături de un coleg spre Vaslui. Amândoi au pierit în accident. Cadrele medicale au făcut eforturi uriaşe pentru a-i salva pe cei doi răniţi, însă manevrele prelungite de resuscitare au rămas fără răspuns. Colegii asistentei medicale sunt în stare de şoc, femeia îşi pierduse mama în urmă cu un an în urma unui accident nefericit, potrivit adevarul.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel