S-a încheiat a treia rundă de negocieri Rusia-Ucraina. Ce s-a discutat 

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat, după aproximativ trei ore, fiind semnalate "mici progrese" în organizarea coridoarelor umanitare, dar fără rezultate "semnificative" în cazul unui armistiţiu.

Surse citate de agenţia Interfax au declarat că au fost înregistrate "mici progrese" în organizarea coridoarelor umanitare, pentru evacuarea civililor ucraineni sau pentru aprovizionarea acestora cu alimente şi medicamente.

Negocierile desfăşurate luni au avut loc la Belovejskaia Puşcea, o localitate din regiunea Brest, în apropiere de frontiera cu Polonia, unde s-a ţinut şi a doua rundă de negocieri. Conform agenţie Interfax, pe agenda discuţiilor sunt trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.

100 000 de copii internați trebuie evacuați din Ucraina

 

Aproape 100.000 de copii din Ucraina, dintre care jumătate cu handicap, trăiesc în prezent în instituţii sau internate şi este crucial să luăm precauţii înainte de a-i evacua spre o altă ţară, pentru a fugi de invazia rusă, şi-a exprimat luni îngrijorarea Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează AFP.

Înaltul Comisar pentru Refugiaţi al ONU, Filippo Grandi, şi directoarea Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), Catherine Russell, şi-au unit vocile pentru a aminti că o evacuare fără a lua precauţiile necesare s-ar putea încheia rău, lăsând copiii la cheremul traficanţilor.

"Avem informaţii conform cărora instituţii caută să-i pună pe copii în siguranţă în ţări vecine sau dincolo" de acestea, scriu cei doi responsabili, în timp ce războiul a forţat deja 1,7 milioane de ucraineni să fugă din ţara lor, printre care sute de mii de copii.

Chiar dacă cei doi recunosc că evacuările pot salva vieţi, Filippo Grandi şi Catherine Russell au subliniat că "este indispensabil să se obţină autorizarea din partea părinţilor sau a persoanelor care îi au în grijă". "În niciun caz familiile nu ar trebui separate din cauza unei relocări sau evacuări", au atenţionat ei.

Persoanele responsabile de copii din instituţii trebuie să se asigure că autorităţile ucrainene sunt informate, la fel ca autorităţile ţării de primire, în special Protecţia Copilului. În măsura posibilităţilor, copiii evacuaţi trebuie să aibă actele lor de identitate şi dosarele lor cu ei.

Cei doi ai subliniat de asemenea că "adopţiile nu trebuie să fie autorizate în timpul sau imediat după situaţii de urgenţă", chiar dacă familii gazdă sau gospodării pot oferi "o protecţie critică".

SUA vor să trimită sisteme antiaeriene țărilor NATO din Estul Europei

 

Statele Unite examinează o posibilă furnizare de sisteme antiaeriene aliaţilor NATO din estul Europei, în contextul temerilor că Rusia ar putea lua în considerare raiduri cu rachete sau cu avioane de atac asupra flancului estic al NATO, afirmă un oficial de la Washington citat luni de postul CNN.

''SUA iau în considerare o serie de capabilităţi'', afirmă oficialul, neprecizat de CNN.

Încă nu există un plan precis, adaugă acesta, dar ideea are la bază temerea că rachete sau avioane ruse ar putea ataca deliberat ţinte în interiorul teritoriului NATO dacă preşedintele rus Vladimir Putin decide că anumite ţări reprezintă un risc pentru invazia rusă în Ucraina din cauza sprijinului acordat acesteia din urmă.

De asemenea, dată fiind proximitatea spaţiului aerian, o altă preocupare este legată de riscul unor lovituri neintenţionate ale Rusiei în spaţiul aerian al Alianţei. O linie specială de comunicare între Washington şi Moscova pentru prevenirea unor astfel de incidente a fost deja stabilită, dar există în acelaşi timp sentimentul că este nevoie de o umbrelă antiaeriană.

Dată fiind natura strict defensivă a unor astfel de sisteme, SUA ar urma să sublinieze că Rusia nu are de ce să se teamă. Cele mai probabile sisteme antiaeriene care ar putea fi desfăşurate de SUA sunt Patriot şi THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), care au fost folosite cu succes în Orientul Mijlociu împotriva rachetelor balistice.

Conform Pentagonului, de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a lansat asupra acestei ţări peste 625 de rachete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel