Rareş Bogdan: PSD vrea RĂZBUNARE. Vrea să-şi pună justiţia la butonieră

Andreea Cosma |
Data publicării:

Rareş Bogdan critică din nou PSD, despre care susţine că nu doreşte o reconfigurare a Justiţiei, ci vrea "să-şi pună Justiţia la butonieră". Motivul ar fi unui de răzbunare faţă de duşmanii din presă, din politică sau chiar din propriul partid.



Vorbind, într-o conferinţă de presă, la Lugoj, despre "cazul-şcoală" al fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, Rareş Bogdan a susţinut că într-o astfel de situaţie poate fi pus orice cetăţean român, jurnalişti care azi sunt liberi să scrie sau politicieni care încă mai pot vorbi liber, dar şi orice lider din opoziţie, în momentul în care i se opun lui Liviu Dragnea şi celor care au acaparat puterea în România.

"Nu este un caz care trebuie privit de la distanţă sau trecut cu vederea. Inclusiv pe cei care poate au supărări pe Laura Codruţa Kovesi sau pe DNA îi invit să facă un pas în spate şi să se gândească la faptul că dacă azi un cetăţean român este blocat în accesul său spre o funcţie europeană extrem de importantă din top 10 funcţii europene, este umilit şi călcat în picioare de această secţie specială condusă de un procuror care a afirmat singur şi public că nu a fost niciodată un procuror independent, Adina Florea - gândiţi-vă ce s-ar putea întâmpla cu dumneavoastră, amintiţi-vă ce se întâmpla în anii 2003-2004, în timpul când Justiţia era condusă de Rodica Stănoiu, în care arestările, urmăririle penale se făceau împotriva liderilor opoziţiei, din sediul PSD", a afirmat Rareş Bogdan.

În altă ordine de idei, Rareş Bogdan a opinat că printr-o mobilizare exemplară, PNL poate obţine un scor foarte bun în apropiatele alegeri.

În privinţa referendumului, liberalul a remarcat că ar fi nevoie de prezenţa la urne a 30% din votanţi, adică de circa 5,8 - 9 milioane de români cu drept de vot, iar PSD încearcă să boicoteze sufragiul naţional.

"Am văzut că PSD face eforturi disperate încercând să ne convingă că se pot face secţii separate, şi nu o secţie comună pentru votul de la europarlamentare şi cel pe referendum, încercând să-şi îndemne electoratul spre boicot. Dar electoratul PSD nu mai este cel din 2016, când au avut 3,2 milioane de voturi. Astăzi, PSD are între 1,5-2 milioane de voturi (...), din care nu au cum să-şi convingă toţi alegătorii să nu voteze la referendum", a spus candidatul PNL la europarlamentare.

Potrivit lui Rareş Bogdan, românii sunt dornici să voteze, fiind un vot pentru Uniunea Europeană şi rămânerea României în UE şi un "vot de blam" dat celor din PSD, iar PNL va îndemna electoratul să meargă la urne.

"Va fi o întrebare concisă, prin care românii trebuie să ne spună clar dacă doresc să-i guverneze hoţi şi infractori sau oameni oneşti şi corecţi, dacă vor să-i guverneze oameni care au fost deja condamnaţi. Nu cred că în ţara asta oamenii cred altceva decât că hoţii, în democraţie, trebuie să stea la puşcărie", a conchis Rareş Bogdan.

La conferinţa de presă de la Lugoj au participat preşedintele PNL, Ludovic Orban, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi candidaţi la scrutinul din luna mai.

PNL îşi va lansa sâmbătă, la Timişoara, candidaţii pentru alegerile europarlamentare. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel