Pe pagina sa de socializare, psihiatrul Gabriel Diaconu a postat o analiză a cazului de la Oradea, aducând argumente pro şi contra doctoriţei penumolog. "De ce are sens ancheta disciplinară a Colegiului Medicilor în cazurile Adinei Alberts şi Flavia Groşan, Dar şi de ce e puţin probabil că decizia comisiilor de etică, oricare va fi ea, va face vreo diferenţă... Majoritatea dintre cititori probabil nu e la curent cu năzdrăvăniile lansate în spaţiul public de unii medici, în ultimele 12 luni de când trăim prin pandemie. S-a distins odată, cu laur şi măslină, doamna profesor doctor Pop, al cărei pitoresc a atins un climax când s-a panicat profund despre ce-o să fie când începe campania de vaccinare împotriva COVID. A fost ceva cu săriţi, să nu cumva, studii făcute pe genunchi şi-o să plătiţi că murim de toate acelea. Nişte sute de milioane de doze mai târziu distinsa coleagă (sic!) de breaslă e vie, dă din mâini şi din picioare, şi continuă să-şi spună părerea la fel de seren ca până acum despre câte în lună şi în stele. Nu înainte de-a fi descurajat câţiva zeloţi să nu cumva să-şi injecteze zeama, că cine ştie. Ai putea să argumentezi, teoretic, că ce-a făcut doamna doctor Pop, şi mai nou ce fac Alberts şi Groşan, este o abatere grosolană de la practica etică medicală. Pop e oftalmolog, Alberts e chirurg...Dar Groşan e pneumolog", scrie psihiatrul Gabriel Diaconu.
N-o ştiu pe Flavia Groşan. Şi nu-mi place cum arată. Nu-mi place cum vorbeşte...
"A păcătuit pentru că a vehiculat informaţii. Fiecare, în felul ei, a păcătuit în faţa opinie publice. A păcătuit pentru că a vehiculat informaţii fără acoperire ştiinţifică. A păcătuit pentru că a ilustrat maliţios, deformat şi uneori flagrant ne-adevărat ce fac doctorii din spitale cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID. Şi a păcătuit hipocratic faţă de pacientul anonim căruia noi i-am jurat, cândva, că mai întâi n-o să-i facem rău, dacă bine nu se poate. De aici încep problemele. În primul rând, pacientul este anonim. Ca şi orice altă ”comisie de anchetă”, Colegiile teritoriale ale medicilor (Bihor, Bucureşti) pot stabili întâlniri în cadrul departamentului juridic cu persoane fistichii precum oricare dintre cele trei în care să stea de vorbă despre etică şi deontologie. Dar, vorba lui Mark Twain, lipseşte ”habeas corpus”, adicătelea victima, cadavrul, mortul mai pe româneşte. Opinia publică nu are un caracter corporeal. N-avem o relaţie formală cu cetăţeanul Publică, Opinia Consuela.
Dacă în cazurile Pop şi Alberts discuţia chiar ar merita oprită aici, căci domniile lor se prevalează de dreptul constituţional la opinie şi la limită pot fi mustrate de Colegiu pentru că recomandă măselariţă şi iarba broaştei (să zicem), în cazul Groşan lucrurile sunt un pic mai complicate. N-o ştiu pe Flavia Groşan. Şi nu-mi place cum arată. Nu-mi place cum vorbeşte. Iar pretenţia că îi e drag un antibiotic mi se pare simpatică dar dubioasă. Dar femeia a descris experienţa ei (aparent vastă, faraonică şi legendară) în ce priveşte tratarea de cazuri COVID. După care a făcut niscaiva comentarii mai în bază, mai în acid, despre coledzi. Spiritele fiind deja încinse, şi tochitura naţională deja pusă pe foc şi sensibilizată (vezi speţa Sibiu, altă potroacă), când a mai ieşit şi Groşan să-şi spună părerea dragii mei de la Bihor (şi-o spun fără niciun sarcasm, îi ştiu şi-mi sunt dragi) s-au foarte opărit. Doar că, deodată, buturuga mică riscă să răstoarne carul mare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
