PROTESTELE MAGISTRAȚILOR se MUTĂ la Bruxelles: „Toader vorbește prin scrisori, noi mergem personal”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Judecătorul Cristi Dănileţ de la Tribunalul Cluj a precizat, astăzi, la protestul magistraţilor, că o delegație de 30 de judecători și procurori vor protesta pe 4 aprilie la Bruxelles. Magistratul susține faptul că ministerul Justiției Tudorel Toader vorbește prin scrisori cu oficialii de la Bruxelles, iar ei se vor duce personal pentru a discuta cu vicepreşedintele Frans Timmermans și cu Vera Jourova, comisarul european pentru Justiţie.

„Am format o delegaţie din 30 de judecători şi procurori care va pleca la Bruxelles în 4 aprilie, vom fi în faţa CE, pentru a protesta şi acolo şi a intra la vicepreşedintele Frans Timmermans şi la comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova. Sunt 30 de judecători şi procurori din toată ţara, de la toate nivelurile. Cred că este cazul să vorbim noi înşine cu Bruxelles-ul, am văzut că ministrul Justiţiei vorbeşte prin scrisori, noi ne vom duce personal acolo.

Citește și Marius Manole, mesaj EMOȚIONANT, pe SCENĂ. Publicul a APLAUDAT minute în șir (VIDEO)

În momentul în care vom avea magistraţi a căror carieră este controlată politic sau influenţată de politicieni, atunci deciziile lor vor fi suspectate de incorectitudine. OUG 7 nu este abrogată, este parţial modificată prin OUG 12, deja avem 3 săptămâni în România în care avem două ordonanţe de urgenţă pe legile justiţiei.

Este cazul să se oprească modificarea legilor justiţiei prin intermediul ordonanţelor, pentru că asta înseamnă că avem o legislaţie impredictibilă, o carieră a magistraţilor care poate fi influenţată peste noapte. Cred că organul care trebuie să legifereze trebuie să fie strict Parlamentul, cu avizul CSM", a spus Dănileţ.

Citește și PROTESTELE magistraților se extind în societate: „TOȚI pentru JUSTIȚIE!"

La protestul din faţa Palatului de Justiţie Cluj au participat, astăzi, aproximativ 100 de judecători şi procurori, aceştia fiind aplaudaţi de un grup de reprezentanţi ai mişcării #rezist, studenţi ai Facultăţii de Drept a UBB, dar şi de actori clujeni. Participantele la protest au primit şi câte un buchet de ghiocei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel