PROTESTE violente în SUA. Şapte oameni, ÎMPUŞCAŢI. Poliţia: "Noi nu am deschis focul" - VIDEO

Andreea Cosma |
Data publicării:
Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Şapte persoane au fost împuşcate, dintre care una este în stare critică, în timpul unor proteste la Louisville (statul Kentucky) organizate după uciderea unei femei afro-americane, Breonna Taylor, împuşcată mortal în apartamentul său în luna martie, a anunţat vineri poliţia, potrivit Reuters.

Situaţia ''rămâne volatilă şi continuă să evolueze'' în centrul oraşului, a explicat purtătorul de cuvânt al poliţiei metropolitane din Louisville, Lamont Washington, într-o declaraţie difuzată pe e-mail.

Poliţia a afirmat că nu a deschis focul în timpul incidentelor, dar că a operat mai multe arestări.

Joi seara, primarul oraşului Louisville, Greg Fischer, a distribuit pe contul său de Twitter un mesaj al mamei Breonnei Taylor în care li se cere protestatarilor să fie paşnici. ''Cum era de aşteptat, emoţiile sunt mari'', a scris el în postare.

Separat, în oraşul american Minneapolis au izbucnit în ultimele zile proteste violente în urma morţii lui George Floyd, un afro-american care a decedat după ce un ofiţer de poliţie alb l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în pofida apelurilor lui Floyd că nu putea să respire. 

Imagini cu puternic impact emoţional:

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel