Prof. Ștefan Ciochinaru, după semnalul mobilizării dat de Putin: „S-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune. Profesorul în relații internaționale, Ștefan Ciochinaru, a vorbit despre acest lucru.

Invitat la Radio România Actualități, analistul Ştefan Ciochinaru, profesor de relaţii internaţionale, realizator radio, consilier de imagine, comunicare și relații internaționale, doctor în drept internațional.

Discuțiile s-au purtat pe marginea declaraţiei lui Vladimir Putin privind mobilizarea generală din Rusia. Potriviti lui Ciochinaru, „Putin a fost îmbrâncit să treacă Rubiconul. E recunoaşterea faptului cu operaţiunea specială, cum a numit-o el, a eşuat şi acum trebuie să recunoască că poartă un război împotriva Ucrainei, că resursele pe care le-a avut pentru operaţiunea specială sunt epuizate şi că este nevoie de carne de tun, pentru că, sigur, el a vorbit despre o mobilizare parţială doar a rezerviştilor, însă din sursele aflate la faţa locului am putut afla în cursul zilei de astăzi că de fapt are loc o mobilizare generală a tuturor celor între 18 şi 65 de ani“, afirmă profesorul.

Prof. Ștefan Ciochinaru, după semnalul mobilizării dat de Putin: „S-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă“

 

După ce Putin a ieșit din nou la rampă cu amenințarea nucleară, mai ales că au fost nominalizate şi ţări europene, printre care şi România, rămâne întrebarea dacă aceasta este o schemă mai mult diplomatică sau președintele Rusiei este cu totul scăpat de sub control?

„Sunt două paliere aici. O dată este pentru uzul intern, pentru că, dacă vă amintiţi, Putin a evocat pericolul la care este expusă Rusia. Rusia este ameninţată de către Occident, este ameninţată independenţa şi suveranitatea Rusiei şi atunci ruşii au arme şi nu glumesc, sunt gata să le folosească pentru a se apăra. Este o ficţiune totală. Nimeni nu a ameninţat Rusia.

Dimpotrivă, Rusia este cea care a invadat o ţară suverană, membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite, încălcând în felul acesta principiile de bază ale ONU. Rusia este cea care a ameninţat Occidentul cu folosirea armei nucleare. Aduceţi-vă aminte de  ditirambele care spuneau că Londra va fi înecată... Că Bonn-ul va fi distrus, că Parisul nu va mai exista.

Cât despre Polonia, România, ţările baltice, ce să spunem? Nici nu se mai puneau la socoteală în această distrugere generală.

Ei bine, acum Putin inversează discursul. El spune că trebuie să se apere, deşi nu-l atacă nimeni, deşi nici măcar Ucraina nu a atacat Rusia. Şi se feresc în continuare ucrainenii să lovească pe teritoriul rus, cu excepţia unor depozite de materiale militare de la graniţa cu Ucraina. Şi acolo vorbim de necesităţi militare stricte.

Putin ce face? Putin mobilizează, bun, poate să mobilizeze milioane de soldaţi. Rămâne de văzut dacă va reuşi, pentru că milioanele astea deocamdată fug peste graniţă. Dar cum o să-i antreneze, cu ce o să-i echipeze, ce fel de arme le va pune în mână? Pentru că Rusia nu mai are nimic din toate astea“, explică Ciochinaru.

Prof. Ștefan Ciochinaru: „statul român face exact ceea ce trebuie / Niciun fel de emoţii cu privire la vreun pericol rus“

 

În prezent, România, la capitolul pregătire și dotare militară, stă cel mai bine din toată istoria, nu doar istoria recentă. Sunt grupuri de luptă, că avem apărare antirachetă la Deveselu, dar, şi sistemul franţuzesc de la Kogălniceanu. Întrebat cum vede un potențial risc militar sau diplomatic, prof Ciochinaru a răspuns: „Cred că statul român face exact ceea ce trebuie să facă şi se comportă exact aşa cum trebuie să se comporte un bun aliat înăuntrul unei organizaţii, unei alianţe militare. Nici mai mult, nici mai puţin.

Pe de altă parte, nici Armata Română nu mai este ceea ce era în 1990, când vorbeam de o armată pe bază de recrutare, de civili. Vorbim de o armată profesionistă, de o armată dotată în momentul de faţă mult mai bine decât altădată. Dumneavoastră sunteţi specialist militar, dar dacă nu mă înşel, cred că avem un număr dublu sau triplu de Himars faţă de Ucraina şi vedem ce face Ucraina cu un număr mai mic de Himars.

Nu am avea niciun fel de emoţii cu privire la vreun pericol rus, cu atât mai mult cu cât cred că Rusia, în momentul de faţă, nu este în condiţia de a deschide un al doilea front, nu este în condiţia de a ataca un teritoriu NATO. Ea abia reuşeşte să facă faţă acolo, în Donbas, unde, vă aduceţi aminte, a avut nevoie de două luni ca să traverseze un râu şi după două luni şi jertfe uriaşe, iată, a pierdut în două zile tot teritoriul“.

„Putin a luat nişte decizii aberante, s-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă“

 

Profesorul Ciochinaru subliniază că nu doar românii, ci întreaga lumea, a fost îndoctrinată să creadă că armata rusă este cea mai puternică din lume - când, iată, dovezile de pe teritoriul Ucrainei arată că nu este așa - minciună pe care a început să o creadă și însuți Putin, creatorul ei.

„Noi am fost victimele unei formidabile maşinării de propagandă, care ne-a prezentat permanent armata rusă ca pe cea mai puternică, mă rog, a doua cea mai puternică armată din lume, o forţă formidabilă, care în două ore, aduceţi-vă aminte, în două ore e la Bucureşti. Toate astea nu făceau altceva decât să născocească o fantasmă militară, a cărei victimă a căzut însuşi Putin.

Putin a ajuns să creadă că el chiar are o astfel de armată, Putin a ajuns să creadă că el va fi primit cu flori în Ucraina, Putin a ajuns să creadă că la Kiev nu e vorba de un regim legitim al ucrainenilor, ci de nişte neonazişti. Şi atunci a luat nişte decizii aberante, s-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă şi a ajuns exact ca Hitler. Din bârlogului de la Kremlin, Putin, acum, dă ordine directă generalilor ruşi de pe front. Este aberant, inutil să spun că aceşti ofiţeri ruşi de pe front sunt profund nemulţumiţi de deciziile care le sunt impuse de la Kremlin“, conchide Ciochinaru, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel