Procurorii cercetează dacă pacienţii cu COVID-19 sunt ucişi în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Sibiu

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: colaj capturi Turnul Sfatului
Sursa foto: colaj capturi Turnul Sfatului

Procurorii au deschis luni, un dosar penal pentru omor, în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a fost publicat un articol în presa locală, în care o sursă a declarat sub protecţia anonimatului că ar fi ucis ca fost angajat al Secţiei ATI, atât el, dar şi alte cadre medicale, pacienţi cu COVID-19, a precizat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.

„Deocamdată, doar în urma articolului ne-am sesizat din oficiu. S-a înregistrat dosar penal şi urmează să facem cercetări in rem”, a explicat procurorul Ion Veştemean.

Întrebat dacă de la începutul pandemiei şi până în prezent, a fost înregistrată vreo plângere sau scrisoare anonimă în care să se afirme că sunt omorâţi pacienţii cu COVID-19 la ATI în Spitalul Judeţean Sibiu, procurorul Ion Veştemean a spus: „Nu, nu am avut nimic”.

Citește și Români cu Covid din secția ATI a unui spital, intubați chiar și când nu e nevoie, legați și sedați. Dezvăluiri cutremurătoare

O persoană care susţine că ar fi fost angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, la Secţia ATI, unde sunt bolnavii cu COVID-19, a afirmat într-un articol publicat duminică, în presa locală, că şi "el ar fi omorât" pacienţi". Conform acestei dezvăluiri, pacienţii cu COVID-19 aduşi în această secţie ar fi fost sedaţi de la început, în condiţiile în care aşa ceva este fatal pentru cei cu infecţii respiratorii. De asemenea, potrivit sursei respective, aceşti pacienţi ar fi fost efectiv legaţi de pat, de mâini şi de picioare, în poziţia cu faţa în sus, în momentul în care nu mai puteau respira şi începeau să se agite.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel