Presa din MEXIC: Reţeaua criminală de origine ROMÂNĂ, care clona CARDURI, protejată de "anticorupția" mexicană

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Organizația criminală de origine română din Quintana Roo, care se ocupa de clonarea de carduri de credit la nivel mondial, ar fi protejată de Parchetului Anticorupție FGR. , relatează presa mexicană. 

Agenții federali din Mexic au denunțat că organizația  criminală de origine română din Quintana Roo, care se ocupa de clonarea de carduri de credit la nivel mondial, are protecția Parchetului Anticorupție FGR.  

Ancheta a descoperit  că șeful Parchetului special pentru combaterea corupției, Camilo Constantino Rivera, ar fi în conflict de interese, conform plângerilor depuse cu câteva zile înainte la Corpul de control intern al FGR și la Secretariatul Funcției Publice, titrează zocalo.com.mx. 

Astfel, anchetatorii au subliniat că un frate al oficialului FGR, Jesús Constantino Rivera, ar avea o escortă și un avocat pentru grupul lui Florian Tudor, identificat ca fiind liderul reţelei criminale românești care racola turiștii printr-o rețea de ATM-uri „Intacash”.

Anchetatorii federali au avertizat că, în timp, ce cazul rețelei de clonare a fost înghețat, Parchetul Anticorupție a accelerat procedurile împotriva agenților care investighează românii din reţea, acuzându-i de abuz de autoritate, amenințări sau percheziții ilegale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel