Premierul Italiei, ANUNȚ despre România

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

România se numără printre ţările care se oferă să primească imigranţi extracomunitari aflaţi la bordul unei nave umanitare blocată într-un port din Sicilia, anunţă premierul Italiei, Giuseppe Conte.

„În câteva ore, va începe debarcarea imigranţilor aflaţi la bordul navei Sea Watch”, a declarat astăzi premierul Italiei, Giuseppe Conte.

La bordul navei umanitare Sea Watch 3 sunt 47 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană. Vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru italian de Interne, se opune debarcării imigranţilor extracomunitari în Italia.

Citește și Italia. IMUNITATEA lui Salvini, discutată în Senatul italian

Pe fondul presiunilor, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, a acceptat oferirea de asistenţă şi debarcarea imigranţilor în Italia dacă vor fi preluaţi de alte ţări europene.

În acest context, premierul Giuseppe Conte a anunţat că a ajuns la un acord pentru distribuirea extracomunitarilor în Luxemburg, Germania, Franţa, Portugalia, România şi Malta, informează cotidianul Corriere della Sera şi agenţia de presă Adnkronos.

Citește și ȘOC în Italia. Salvini, INCULPAT pentru sechestrare de persoane

La începutul lunii ianuarie, opt state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România, au decis să preia 176 de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană şi aflaţi în Malta, a informat publicaţia germană Die Welt.

O instanţă judiciară din Sicilia a cerut, săptămâna trecută, aprobarea Parlamentului Italiei pentru judecarea vicepremierului Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, acuzat de sechestrare de persoane pentru că nu a permis debarcarea a numeroşi imigranţi extracomunitari în august 2018.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel