Premierul Ciucă, primele măsuri în cazul cozilor de la benzinării: „Am cerut sancțiunile cele mai severe“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă a susţinut joi, la ora 11,00, declaraţii de presă, a anunţat Biroul de presă al Guvernului. El a vorbit despre creșterea prețurilor la carburanți, ceea ce a generat isterie în rândul românilor, care au luat cu asalt benzinăriile.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre scumpirea prețului la carburanți și a cerut tragerea la răspundere a celor care încalcă legea. 

„Am activat de aseară instituțiile de control și verificare a situației generate de creștere nejustificată a prețurilor la carburanți. Am convocat o ședință cu responsabilii în măsură să gestioneze aceste măsuri.

Nu voi permite nimănui să profite de această situație pentru ca, din lăcomie, sau din orice alte motive, să încerce să destabilizeze economia țării și viașa cetățenilor.

Instituțiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă și vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea. România este o țară sigură în care securitatea și siguranța noastră sunt garantate față de orice formă de agresiune, iar garanțiile trebuie să includă și stabilitatea economică.

ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței au demarat investigațiile pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive, care nu au nicio justificare economică reală.

Vor fi controlate toate companiile petroliere care funcționează în România.

Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate. Guvernul nu permite astfel de practici și va folosi toate instrumentele legale pentru a proteja cetățenii și mediul de afaceri.

Atrag atenția că orice altă tentativă de a destabiliza echilibrele economice ale țării va fi de îndată ferm și aspru pedepsite prin intervenția Statului Român“, a precizat Nicolae Ciucă.

Benzinăriile din toată țara au fost asaltate de şoferi, miercuri seara, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru din această noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, traficul fiind dat peste cap din cauza cozilor imense de maşini.

Pe reţelele de socializare au apărut poze cu şoferi care cumpărau carburanţi în pungi, damigene, containere şi butoaie.

Instituţiile statului au anunţat că investighează această situaţie. Ministrul Energiei a avut miercuri seara mai multe postări pe Facebook prin care a îndemnat românii la calm, spunând că există suficiente stocuri şi preţurile nu au niciun motiv să crească.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel