Predica Papei Francisc în România va fi tradusă în română şi maghiară

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Predica pe care Papa Francisc o va rosti în timpul liturghiei oficiate la Şumuleu Ciuc va fi tradusă simultan în limbile română şi maghiară, au anunţat organizatorii, traducerea urmând să fie fiind disponibilă şi pe frecvenţe radio, dar şi pe Internet.

Părintele Oláh Zoltán, de la Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, membru în comisia de organizare a vizitei papale la Şumuleu Ciuc şi responsabil cu relaţiile cu presa, a explicat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Miercurea Ciuc, că slujba va fi în limba latină, dar vor fi rostite rugăciuni şi în română şi maghiară, iar traducerile acestora vor fi disponibile în caietul liturgic pus la dispoziţia participanţilor. 

Citeşte şi: Papa Francisc s-a rugat singur în Catedrala din Sofia, după boicotul Bisericii Ortodoxe

De asemenea, răspunsurile la unele rugăciuni se vor da în limba maternă a fiecărui credincios prezent la slujbă.

În ceea ce priveşte predica Suveranului Pontif, aceasta va fi rostită în limba italiană şi va fi tradusă simultan, în română şi maghiară, Şumuleu Ciuc fiind singurul loc din ţară în care se va utiliza acest fel de traducere, în celelalte oraşe predica urmând să fie subtitrată pe ecrane. 

La Şumuleu Ciuc, traducerea predicii va fi disponibilă şi pe frecvenţe radio, în română şi maghiară şi pe Internet în engleză, germană şi spaniolă.

 

Când vine Papa Francisc în România

 

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România, în perioada 31 mai - 2 iunie, urmând să fie prezent în oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

La Şumuleu Ciuc, Suveranul Pontif va veni în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie, de la altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu, acolo unde are loc, în fiecare an, marele pelerinaj de Rusaliile catolice, care se va desfăşura, în acest an, la o săptămână după vizita Papei Francisc.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel