Populația Germaniei devine una din cele mai îmbătrânite din lume și atinge un nivel record de peste 83 de milioane de locuitori, după sosirea emigranților

Bogdan Bolojan / 4 ian 2022, 15:32 Salveaza PDF Comentarii

Populația Germaniei este tot mai îmbătrânită. Media de vârstă este însă îmbunătățită de numărul mare de emigranți care au sosit în țară, deși numărul acestora este tot mai mic de la an la an. 

Populaţia Germaniei a atins anul trecut un maxim istoric de 83,2 milioane de persoane graţie emigranţilor, însă ritmul de creştere a fost cel mai mic din ultimii şapte ani în condiţiile în care cea mai mare economie a Europei continuă să sufere de pe urma unui deficit cronic de naşteri, arată cifrele oficiale publicate vineri, transmite Reuters.

La finele lui 2019, numărul persoanelor care trăiau în Germania era cu aproximativ 200.000 de persoane mai mare decât la finele lui 2018. Cu toate acestea, această creştere se datorează în întregime emigranţilor. "Fără câştigurile aduse de migraţie, populaţia ar fi scăzut", a precizat Oficiul federal de statistică.

Potrivit estimărilor preliminare, anul trecut un număr cuprinse între 770.000 şi 790.000 de persoane s-au născut în Germania şi aproximativ 930.000 au decedat. Numărul emigranţilor care au ajuns în Germania este estimat undeva între 300.000 şi 350.000 de persoane, însă de remarcat că această cifră este în scădere pentru al patrulea an consecutiv.

Germania, minimum absolut la nașteri. Presiune pe sistemul de pensii nemțesc



Germania suferă de mai mulţi ai de un deficit cronic de naşteri şi în consecinţă are una din cele mai îmbătrânite populaţii din lume. Anul trecut, cea mai mare economie a Europei a înregistrat cel mai mare număr de decese de după 1972. Îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe sistemul public de pensii din Germania şi este un motiv de îngrijorare pentru companiile care caută să angajeze muncitori calificaţi.

Peste un milion de persoane au fugit de război şi sărăcie din Orientul Mijlociu şi Africa începând din 2015 şi mulţi dintre ei s-au îndreptat spre Germania, atraşi de economia robustă, sistemul relaxat de acordare a azilului şi sistemul generos de protecţie socială, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy