Victor Ponta a declarat că atât el cât și alți membrii din partidul său au primit nenumărate propuneri de la PSD.
„Pe Sorin Cîmpeanu îl sună zi de zi toți pesediștii dacă nu vrea să vină în Guvernul PSD. Ne vor pe toți. Am primit și eu o groază de propuneri. Să ne întâlnim să ne împăcăm, să ne vedem, să discutăm. Dl Dragnea a constatat că majoritatea oamenilor politici pot fi cumpărați cu o funcție. Ce nu a înțeles e că nouă, celor de la Pro România, nu are ce să ne ofere și că nu suntem de vânzare", a spus Ponta.
„Eu vorbesc de cei din jurul dnului Dragnea care umblă peste tot, de la nivelul de Pro România până la nivelul de consilieri generali cu tot felul de propuneri. Ce să-mi dea, un contract cu Tel Drum, o funcție de ministru? Le-am spus că au greșit destinația", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Cum a ajuns un român din Italia notar de ocazie, cu acte false. A păcălit zeci de oameni
Bogdan Bolojan /
03 sep 2025, 13:48
Un român stabilit de mai mulți ani în Italia a fost reținut și plasat în arest preventiv la Verona, după ce autoritățile au descoperit că acesta continua să practice, în mod ilegal, activitatea de notar, deși îi fusese interzis în mod expres printr-o decizie a instanței. Guardia di Finanza, poliția financiară italiană, a pus în aplicare ordinul emis de Parchetul din Verona, care monitoriza cazul încă din primăvara anului trecut, când individul fusese anchetat pentru fapte deosebit de grave: falsificarea de sigilii publice, utilizarea de documente contrafăcute și confecționarea de instrumente menite să imite autentificările oficiale.