Peste 60.000 de ucraineni s-au întors în țară să lupte

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Peste 60.000 de ucraineni s-au întors până în acest moment în țară să lupte contra rușilor, a anunțat sâmbătă ministrul ucrainean al Apărării.

Ministrul Apărării Oleksii Reznikov a anunțat sâmbătă pe Twitter că 66.224 de oameni s-au întors în Ucraina să lupte împotriva rușilor.

„Atât de mulți oameni s-au întors din străinătate în acest moment pentru a-și apăra Țara de hoardă. Acestea sunt încă 12 brigăzi combatante și motivate! Ucraineni, noi suntem invincibili”, a scris Oleksii Reznikov pe rețeaua de socializare.

Pe de altă parte, un oficial american a declarat pentru CNN că Rusia plănuiește să desfășoare până la 1.000 de mercenari în plus în viitorul apropiat în Ucraina.

Forțele de mercenari vor ajuta unitățile care au intrat în impas, a declarat oficialul. Acesta a adăugat că SUA consideră că mercenarii aflați deja în Ucraina „au avut performanțe slabe atunci când s-au confruntat cu o rezistență mai puternică decât se așteptau din partea ucrainenilor” și că până la 200 de astfel de mercenari au fost deja uciși în război de la sfârșitul lunii februarie.

 

Zelensky, apel către Europa: „Nu tăceți. Ieșiți în stradă. Dacă Ucraina va cădea, Europa nu va rezista“

 

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a făcut apel la europeni să iasă pe străzile orașelor lor și să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia.

El a declarat acest lucru în cadrul unei teleconferințe și a unei adrese către locuitorii orașelor europene, care au participat la acțiunea de susținere a Ucrainei.

"Al doilea minut vreau, de asemenea, să ținem un moment de reculegere în onoarea civililor noștri: adulți și copii, zeci și sute de persoane care și-au dat viața, dar nu au știut acest lucru. Și-au dat viața și au primit odihna veșnică. Vă rog să păstrați tăcerea în memoria lor", a spus șeful statului.

Iar al treilea minut, președintele l-a dedicat popoarelor Europei.

"Nu tăceți. Ieșiți în stradă. Sprijiniți Ucraina. Susțineți libertatea noastră. Pentru că aceasta este victoria nu numai asupra armatei ruse, ci și victoria luminii asupra întunericului. Este o victorie a binelui asupra răului. Este victoria libertății asupra a ceea ce se întâmplă astăzi pe teritoriul nostru, Ucraina."

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel