Patru adolescenți români au vandalizat zeci de monumente funerare dintr-un cimitir

Nicoleta Baciu / 22 noi 2021, 22:38 Salveaza PDF Comentarii
Patru adolescenți români au vandalizat zeci de monumente funerare dintr-un cimitir
Patru adolescenți români au vandalizat zeci de monumente funerare dintr-un cimitir

Mai multe morminte au fost vandalizate într-un cimitir din Zărneşti. Aproximativ 30 de monumente, cruci şi plăci memoriale au fost găsite sparte sau dărâmate. Localnicii sunt revoltaţi şi cer autorităţilor să găsească vinovaţii, după ce imaginile cu cimitirul vandalizat au ajuns pe internet.

Dezastru a fost lăsat în urmă câţiva minori într-un cimitir din localitatea brașoveană Zărneşti. 30 de monumente, cruci şi plăci memoriale au fost sparte și dărâmate de patru adolescenți, care erau în stare de ebrietate. Pagubele sunt foarte mari, iar rudele celor decedați s-au îngrozit când au descoperit totul.

Pagubele au ieșit la iveală după ce un tânăr a mers la cimitir ca să aprindă o lumânare la mormântul bunicii lui. A găsit monumentul funerar trântit la pământ și distrus. După ce a văzut că toate crucile de piatră din acea zonă erau vandalizate, a sunat imediat la Poliție. Unele morminte au fost distruse complet.

Crucile au fost împinse cu forță și au fost desprinse de pe soclu, deși erau fixate cu fier beton. În cădere au spart și mai multe plăci de piatră. Polițiștii din Zărnești au aflat cine sunt autorii dezastrului: patru adolescenți, cu vârste între 15 și 17 ani.  Deocamdată, nu e clar cine va acoperi pagubele făcute.

Recent, hoții au vandalizat mormântul unui copil de doi ani îngropat recent cu bani şi bijuterii,

 

Mormântul unui copil de doi ani îngropat recent cu bani şi bijuterii, devastat de hoţi. Tatăl se gândește să-l mute din cimitir

 

Hoții au profanat, la începutul lunii noiembrie,  mai multe morminte într-un sat din Dâmbovița. Între acestea se numără și mormântul unui copilaș de doi ani îngropat în urmă cu două săptămâni. 

Poliţiştii sunt pe urmele unor hoţi fără scrupule, care au profanat nouă morminte dintr-un sat din Dâmboviţa. Hoţii au dezgropat inclusiv mormântul unui copil de doi ani, îngropat recent, de unde au luat mai multe bijuterii şi aproape 10.000 de lei.

Vestea că hoţii au devastat mai multe morminte în cimitir i-a înfuriat pe sătenii din Petreşti, comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa. Mama unui copil de doi ani îngropat în urmă cu două săptămâni a mers la cimitir să aprindă o lumânare şi a văzut că mormântul băiatului ei era devastat. Copilul fusese înmormântat cu mai multe bunuri cum ar fi bijuterii şi o sumă de bani consistentă - în jur de 10.000 de lei. Tatăl copilului spune că vrea să îşi înmormânteze băiatul în altă parte deoarece ii e teamă să îl mai lase acolo.  

Oamenii legii spun că au fost devastate şi profanate mormintele unor persoane îngropate recent. Localnicii nu îşi amintesc ca liniştea celor răposaţi să mai fi fost tulburată în acest fel. Oamenii sunt de părere că autorii sunt din zonă şi că ştiau că în mormânt se aflau bani, pentru că au mers la sigur.  Poliţia Găeşti a început o anchetă şi vor fi prelevate probe de la faţa locului, pentru a-i găsi cât mai repede pe vinovaţi.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy