Patriarhia, după anunțul lui Cîțu: „Se înscrie riguros în litera și în spiritul onest al dialogului”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Anunțul premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități, transmite purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Slujba de Înviere, în ritualul ortodox, spre deosebire de cel catolic, se desfășoară între orele 00.00-04.00.

„S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare. Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție”, este mesajul transmis de Vasile Bănescu.

 

Accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal

 

Accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal.

„De asemenea, așa cum se știe, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioșilor se desfășoară afară, în curtea bisericii. Firește, totul trebuie să decurgă în condițiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranță sanitară care implică și solicită acum responsabilitatea și bunul-simț ale noastre, ale tuturor. BOR se va organiza, ca și până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii și Paști vor fi comunicate săptămâna viitoare”, a adăugat Vasile Bănescu.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, pe Facebook, că propune CNSU ca circulația în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5.00.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel