O româncă, însărcinată în nouă luni, a murit în mâinile medicilor: „Cea mai neagră zi din viața mea“. Alina s-a stins împreună cu fetița din pântec

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Alina, o tânără de 32 de ani, însărcinată în luna a noua, a murit la Spitalul Județean Constanța. Ea este înmormântată astăzi, alături de fetița pe care o purta în pântec și care nu a apucat să vadă lumina zilei.

Surse din cadrul spitalului au declarat pentru Dobrogea TV că Alina a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare. În acele momente, bebelușul nu mai prezenta semne vitale în pântec. Tânăra mămică a fost preluată de o echipă multidisciplinară de medici care au făcut tot posibilul să-i salveze viața.

O româncă, însărcinată în nouă luni, a murit în mâinile medicilor

 

Alina a fost supusă unei operații de cezariană, iar ulterior dusă la Secția de Terapie Intensivă, acolo unde a beneficiat de toate resursele terapeutice. Medicii au luat toate măsurile posibile pentru reechilibrarea ei însă, din păcate, tânăra de doar 32 de ani a intrat, din nou, în stop cardio-respirator. Ea a fost resuscitată timp de aproape o oră, însă fără rezultat.

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

În cursul zilei de marți, 7 martie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Andrei Constanța, cu privire la faptul că, în unitatea medicală s-a constatat decesul unei femei, de 32 de ani, și a unui făt. În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Constanța.

„Cea mai neagră zi din viața mea“. Alina s-a stins împreună cu fetița din pântec

 

Vestea morții Alinei și a fetiței sale a venit ca un trăsnet peste familie și prieteni. Mesajele de condoleanțe curg pe rețelele de socializare. Și mama tinerei își strigă durerea.

„Cea mai neagră zi din viața mea și a ta, copilul meu iubit! Mulțumesc familiei, colegilor și tuturor prietenilor pentru susținere și ajutor”, a scris mama Alinei.

„Am primit o veste devastatoare. O minunată fostă elevă, Alina, s-a înălțat la ceruri cu pruncul ei nenăscut. Drum lin printre îngeri!”, a scris o fostă profesoară.

„Oare de ce ai fost tu aleasă, să ne demonstrezi câte poate duce un OM?“

 

„Viata este un Miracol. Moartea este un capăt....Între cele două capete, primim și pierdem....Copilul îl primim cu împrumut...Mă întreb....oare de ce ai fost tu aleasă, să ne demonstrezi câte poate duce un OM? Nu am alte cuvinte.“

„Condoleanțe! Multă putere să treceți peste așa o durere profundă și amplificată. Nu există cuvinte sau sfaturi in clipe ca aceasta. Exista doar vrerea lui Dumnezeu și nădejdea doar la El“, sunt câteva dintre mesajele primite de mama sa.

„Dragi colegi medici veterinari. Pentru fiecare dintre noi vin clipe grele. Se sting părinți, prieteni, cunoștințe. Colega noastră, dr. Gabriela Stefanescu, astăzi și-a pierdut fiica însărcinată în luna a-9-a !!!! Durerea nu o putem alina, dar vă rog să o ajutăm și pe ea ca o familie ce-i stă alături în aceste momente copleșitoare pentru pierderea suferită!!! Dumnezeu să o odihnească pe fiica ta ALINA și bebelușa ei nenăscută!!! Contul colegei noastre este RO02BRDE140SV56512951400 și vă mulțumim pentru orice donație). Alina a fost depusă în această seară la Cimitirul Municipal Constanța (zona Energia). Înmormântarea va avea loc joi, 09.03.2023, ora 13.00. Vă mulțumesc!”

 

---------------------------

PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel