O româncă a ajuns la spital în stare gravă, după operațiunea de deratizare făcută în blocul în care locuia

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Polițiștii au intervenit, joi dimineață, 18 noiembrie, după ce unei femei i s-a făcut rău după ce a intrat într-un bloc din Sectorul 3. În acel imobil tocmai se făcuse deratizarea.

”La data de 18 noiembrie, în jurul orei 10:00, Secția 12 Poliție a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că unei femei i s-a făcut rău după ce a intrat într-un bloc din sectorul 3 în care a fost efectuată o operațiune de deratizare.

La fața locului au sosit polițiști ai secției 12, care la acest moment efectuează verificări pentru a stabili împrejurările prin care s-a produs evenimentul”, a transmis Poliția. Femeia a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri.

O altă tragedie s-a produs, marți seara, în Botoșani, unde o femeie în vârstă de 67 ani din localitatea Draxini, comuna Băluşeni, județul Botoșani şi-a pierdut viaţa, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa.

 

Sfârșit tragic pentru o femeie din Botoșani. A murit într-un incendiu care i-a cuprins casa 

 

O femeie în vârstă de 67 ani din localitatea Draxini, comuna Băluşeni, județul Botoșani  şi-a pierdut viaţa, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, femeia, care avea probleme locomotorii, a fost găsită decedată în momentul în care pompierii interveneau pentru stingerea incendiului. La faţa locului au ajuns Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Băluşeni, cu o autospeciala cu apă şi spumă, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spuma, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

"La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau mocnit bunurile din două camere. Întrucât existau informaţii că proprietara nu a reuşit să iasă din locuinţă deoarece avea probleme locomotorii, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată în interiorul casei", a afirmat Lupu. Oficialul ISU precizează că incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel