Cinci români, răniți în urma unei coliziuni în Timiș

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
Accident pe A1 Deva - Nădlac; cinci persoane rănite
Accident pe A1 Deva - Nădlac; cinci persoane rănite

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident care s-a produs în această dimineaţă pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, pe sensul de mers Arad - Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 504, pe sensul de mers Arad - Timişoara, în zona localităţii Giarmata, judeţul Timiş, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit autorităților, în urma impactului dintre cele două autoturisme au rezultat cinci victime, cu leziuni uşoare din primele verificări. De asemenea, potrivit sursei citate, în acest moment se circulă doar pe o bandă, cealaltă fiind blocată. Același lucru se întâmplă și pe banda de urgență.


Coloana din spatele accidentului este de aproximativ 500 de metri, se circulă fluent, dar cu viteză redusă, mai informează Centrul INFOTRAFIC, scrie Agerpres.

 

Accident teribil cu trei mașini: O româncă moartă și alți cinci răniţi, între care un copil

 

Mai multe accidente au avut loc și seara trecută. Astfel, o femeie în vârstă de 54 de ani a murit, iar patru adulţi şi un copil au suferit răni minore într-un accident rutier care s-a produs, în localitatea Mogoşeşti Siret, în urma coliziunii a trei autovehicule.

Potrivit Inspectoratului Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, în urma accidentului o femeie a fost găsită încarcerată şi inconştientă.

„Persoana a fost descarcerată şi asistată medical de un echipaj SAJ. În ciuda manevrelor de resuscitare, femeia de 54 de ani a decedat. Celelalte victime, patru adulţi şi un copilm au fost transportate la spital cu traumatisme minore”, au informat reprezentanţii ISU Iaşi.

 

Accident mortal și în Constanța

 

Tot ieri, un alt tragic accident rutier a avut loc între localităţile constănţene Topraisar şi Mereni, în care au fost implicate două autoturisme. 

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, victima rănită grav a suferit un traumatism abdominal şi se presupune că are hemoragie internă.

“La accidentul din apropierea localităţii Mereni au fost găsite patru victime. Trei, în stop cardio-respirator, cărora li s-a efectuat protocol de resuscitare dar, din păcate, în final au fost declaraţi decedaţi, şi a patra victimă, cu un traumatism abdominal, suspectă de hemoragie internă, transportată în stare critică la spitalul judeţean de către un echipaj SAJ”, a declarat purtătoarea de cuvânt a SAJ, medicul Claudia Tatarici, potrivit Agerpres.

Conform acesteia, la locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate trei ambulanţe, precum şi elicopterul SMURD.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel