Olanda depășește 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Numărul cazurilor confirmate de infecţii cu coronavirus din Olanda a depăşit 10.000, conform unui anunţ făcut duminică de autorităţile medicale olandeze, care au mai precizat şi că se înregistrează o încetinire a creşterii numărului de noi cazuri şi de decese, transmit Reuters şi AFP. 

Institutul Naţional pentru Sănătate din Olanda (RIVM) a anunţat că numărul cazurilor confirmate a crescut cu 1.104 până la un total de 10.866 (o creştere de 11%). De asemenea, s-au înregistrat şi 132 de noi decese, ceea ce duce numărul deceselor la 771.

"La fel ca şi în zilele precedente, numărul pacienţilor spitalizaţi şi numărul deceselor creşte dar este o creştere mai puţin rapidă decât ne-am fi aşteptat dacă nu am fi luat măsuri", conform RIVM.

Însă, pentru că autorităţile medicale testează în special pacienţii foarte bolnavi şi personalul medical din spitale, numărul real al infecţiilor este probabil să fie cu mult mai mare, conform RIVM.

Guvernul olandez a ordonat măsuri de distanţare socială, a închis şcolile şi majoritatea afacerilor şi a interzis adunările publice de la jumătatea lunii martie. Strategia autorităţilor olandeze a fost de a încuraja dezvoltarea unei imunităţi colective şi nu izolarea totală a populaţiei.

În cursul zilei de marţi autorităţile olandeze vor anunţa decât menţin aceste măsuri. Premierul olandez Mark Rutte a avertizat că măsura izolării complete a populaţiei va fi următoarea etapă în lupta împotriva răspândirii acestui virus, dacă măsurile aflate în prezent în vigoare nu vor da rezultatele scontate, aminteşte AFP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel