Negocierile pentru pace dintre Rusia și Ucraina vor continua în Turcia

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Negocierile dintre Rusia și Ucraina urmează să fie reluate la Istanbul, a declarat luni ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă.

„Aceste negocieri sunt în curs de desfășurare. Ele vor fi reluate între astăzi și poimâine la Istanbul, față în față, după o serie de videoconferințe", a declarat Lavrov, potrivit CNN.

„Suntem interesați ca aceste negocieri să aducă un rezultat și ca acest rezultat să atingă obiectivele noastre fundamentale", a mai spus el.

„Faptul că s-a decis continuarea negocierilor față în față este important”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul unei convorbiri cu jurnaliștii.

Peskov a precizat că este probabil ca negocierile dintre cele două părți să fie reluate marți.

 

O întâlnire a preşedintelui Vladimir Putin cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, ar fi "contraproductivă"

 

O nouă sesiune de negocieri între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei ar putea avea loc marţi, anunţă Kremlinul, dar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că o întâlnire a preşedintelui Vladimir Putin cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, ar fi "contraproductivă".

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a anunţat luni că delegaţia Rusiei se va deplasa în Turcia, unde marţi ar putea avea loc negocieri cu reprezentanţii Ucrainei. "Discuţiile faţă în faţă sunt mai concentrate şi mai consistente. În mod regretabil, nu putem spune că au existat realizări semnificative sau succese până acum", a afirmat Dmitri Peskov, citat de BBC News.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat duminică seară, la peste o lună de la începerea conflictului, că Ucraina este pregătită să discute despre un eventual statut de neutralitate militară, subliniind însă că un asemenea statut va trebui aprobat prin referendum şi că Ucraina va trebui să primească garanţii de securitate de la părţi terţe.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că o eventuală întâlnire a preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski ar fi "contraproductivă". "Preşedintele Vladimir Putin a spus că nu ar refuza niciodată o întâlnire cu Zelenski, dar este necesar ca această întâlnire să fie bine pregătită. Conflictul din Ucraina s-a agravat în ultimii ani, s-au acumulat multe probleme. Eu cred că o astfel de întâlnire ar fi contraproductivă", a subliniat Serghei Lavrov, citat de cotidianul Le Monde.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel