Mitul traiului mai bun în străinătate se șubrezește. Gheorghe Cârciu, DRP: "Sunt țări unde românii câștigă mai puțin decât în România“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a  afirmat că munca în agricultură în țări precum Spania sau Italia devine tot mai neatractivă pentru români. Salariile din aceste domenii de activitate sunt la fel sau chiar mai mici decât în România.

„Noi trebuie să îi sprijinim pe români acolo unde se găsesc. Asta este datori noastră. Să redeschidem dialogul cu autoritățile statului, să e redăm încrederea pe care au pierdut-o când au plecat din România și să ne bucurăm de fiecare român care se întoarce acasă. Chiar și pentru o lună, două, șase, un an, perioade nedeterminate, pentru că nu putem vorbi de o repatriere a românilor din comunitatea europeană doar pentru că e așa simplu să ne duceam dintr-o țară în alta. Omul își caută rostul în viață, în primul rând din punct de vedere economic, și un nivel mai bun de trai“, a afirmat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

 

Gheorghe Cârciu (DRP): „Sunt țări unde românii câștigă chiar mai puțin decât în România“

 

Totodată, Cârciu a subliniat că sunt domenii - precum munca în agricultură precum Italia sau Spania - unde veniturile salariale sunt la fel sau de multe ori mai mici decât cele pe care le-ar putea obține românii în aceleași sectoare de activitate dacă rămân în țară.

„Sunt foarte multe state în comunitatea europeană unde românii câștigă puțin peste ce ar putea câștiga în România sau chiar mai puțin decât ar putea câștiga în România. Agricultura, în Italia și Spania, putem discuta chiar de Germania - dar acolo și salariul și exploatarea sunt mai mari - dar în agricultura din aceste două țări discutăm de un salariu mediu între 800-900 de euro pe lună.

În România, astăzi, în agricultură, zilierii câștigă între 1.170 și 1.200 de lei pe săptămână. E o certitudine. Deci în jur de 1.000 de euro pe lună. Aici în schimb avem o problemă: Zilerii lucrează mai mult la negru în România“, a afirmat secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Câți bani a trimis diaspora în țară? 

 

„După o statistică oficială, au intrat în anul 2021 5 miliarde de euro prin bănci, oficial, în România. De aici cu siguranță ne dăm seama că discutăm de o sumă mult mai mare pentru că de fiecare dată când revin acasă, revin cu ceva în geantă, în portofel, în buzunar...

„Probabil că suma reală e de trei ori mai mare 15 miliarde...“ a subliniat Bogdan Chireac.

„Probabil, putem extrapola... îi taxăm, prin bănici sau transferuri îi taxăm, sunt scumpe“,  a declarat Gheorghe Cârciu, secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în interviul exclusiv acordat pentru DC News și Știri Diaspora.

Vezi și: Câți bani au trimis românii din diaspora acasă în 2021: „Probabil că suma reală e de trei ori mai mare...“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel