Masacru în Italia. Un bărbat și-a ucis soția, cei doi copii, soacra, iar la final și-a luat viața. Vecinii sunt îngroziți

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Masacru în Italia. Un bărbat și-a ucis soția, cei doi copii, soacra, iar la final și-a luat viața
Masacru în Italia. Un bărbat și-a ucis soția, cei doi copii, soacra, iar la final și-a luat viața

O tragedie, produsă într-o familie din orașul Sassuolo, provincia italiană Modena, a cutremurat întreaga localitate. Un bărbat de 38 de ani și-a ucis soția, cei doi copii de 2 și 5 ani, soacra, după care și-a luat viața.

Când s-a întors de la școală, miercuri după amiază, fiica femeii dintr-o relație anterioară, o minoră de 15 ani, a făcut descoperirea șocantă. Minora a anunțat poliția, iar la fața locului au ajuns agenții secției locale de poliție, criminaliștii și medicii legiști. Ancheta este coordonată de șeful poliției și de către procurorul șef al provinciei Modena.

Criminaliștii, care au ajuns la fața locului, au fost îngroziți de ceea ce au văzut. Cele cinci cadavre se aflau într-o baltă de sânge. Punând cap la cap primele informați, anchetatorii au ajuns la concluzia că autorul masacrului este Nabil Dahir, de 38 de ani, de origine tunisiană, dar stabilit de mulți ani în Italia, potrivit Il Giornale.

 

Criminalul era supărat că soția îl părăsise

 

 

Se pare că acesta nu a fost de acord cu ideea că soția Elisa Mulas, 43 de ani, l-a părăsit și s-a mutat împreună cu cei trei copii, doi băieți mici pe care îi aveau împreună și fiica ei dintr-o relație anterioară, în casa mamei sale, Simonetta Fontana, 64 de ani.

Polițiștii au descoperit în telefonul femeii mesaje trimise de soțul ei în care acesta o amenința cu moartea. Miercuri după-amiază, bărbatul s-a dus acasă la soacra lui și cu un cuțit și-ar fi ucis toată familia, după care s-a sinucis. Ancheta în acest caz este în plină desfășurare, urmând a fi stabilit exact firul evenimentelor.

Vecinii povestesc că bărbatul, de 43 de ani, de origine tunisiană, era o persoană tăcută. Lucrase ceva vreme într-un supermarket și nu a dat niciodată semne de dezechilibru. Soția sa, Elisa Mulas,  se ocupa de curățenie, reușind în același timp să aibă grijă și de copii.

 

O altă tragedie s-a produs, recent, în Italia.

 

Un tată și-a înjunghiat fiul de 10 ani în casă, după ce a fugit dintr-un spital 

 

O tragedie i-a îndoliat pe locuitorii din provincia Viterbo, Italia, unde un bărbatu de 44 de ani, și-a înjunghiat fiul minor.  Matias, un băiețel de numai 10 anișori, și-a găsit sfârșitul sub loviturile de cuțit ale propriului său tată. Bărbatul care fugise dintr-un spital Covid a fost arestat de carabinieri. 

Scenele de groază s-au petrecut, ieri la amiază, într-o clădire din Vetralla, provincia Viterbo, unde un băiețel de 10 ani a fost ucis  de propriul tată, un cetățean polonez în vârstă de 44 de ani

Mama minorului, Mariola Rapaj, de origine albaneză, a fost cea care a făcut descoperirea macabră. Când s-a întors acasă, femeia și-a găsit fiul prăbușit la pământ, cu o rană înjunghiată în zona gâtului, relatează publicația La Repubblica.

 

Tatăl avea interzis să se apropie de soție și fiu

 

Într-o altă încăpere, femeia și-a găsit fostul soț inconștient. Cei doi nu erau încă despărțiți legal. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, fusese internat într-un centrul Covid, de unde, se pare că ar fi fugit. De câteva săptămâni, individului îi era interzis să se apropie de apartamentul în care locuiau soția și fiul lor.

Pentru copilul de 10 ani, medici nu au mai putut face nimic. Sosiți la fața locului, salvatorii au constat decesul micuțului. Tatăl lui a fost dus în cod roșu la spitalul din Viterbo și va fi audiat imediat ce acest lucru va putea fi posibil. De asemenea, vor fi efectuate analize toxicologice pentru a stabili dacă a consumat vreo substanță, având în vedere starea de confuzie și inconștiență în care a fost găsit, scrie Observator.

Investigațiile carabinierilor sunt acum în plină desfășurare în acest caz, pentru a reconstrui exact ceea ce s-a întâmplat în apartamentul din Cura di Vetralla. "Cu profundă durere aflăm vestea uciderii unuia dintre micii noștri concetățeni. Matias avea doar 10 ani și a murit în mod inexplicabil. O poveste care ne lasă uimiți și șocați, așteptând ca dreptatea pământească să-și urmeze cursul", a scris primarul Sandrino Aquilani pe pagina de Facebook a Municipalității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel