Marea Britanie: Un tânăr român a bătut cu bestialitate un bărbat care îi luase Kebapul uitat pe masă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român de 30 de ani a fost condamnat la închisoare după ce a snopit în bătaie un alt bărbat, care plecase cu kebapul său. Cei doi s-au bătut în stradă, iar victima s-a ales cu maxilarul rupt. Românul a încercat să fugă de mâna legii, plecând în Danemarca, dar și-a înrăutățit situația.

Un român în vârstă de 30 de ani a fugit de justiția din Marea Britanie, după ce în aprilie a fost condamnat pentru că a bătut violent un alt bărbat, până când i-a rupt maxilarul. Totul a pornit de la un kebap, pe care britanicul l-a luat atunci când a plecat dintr-un fast food, kebap care fusese comandat de un român. Evenimentele pentru care a fost condamnat românul s-au petrecut în urmă cu un an, pe 5 ianuarie 2019.

Eugen-Laurențiu Rus a fost găsit vinovat de magistrații din Grange Court, Northway, Tewkesbury, astfel că a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligat la plata unei daune de 1000 de lire în favoarea victimei sale. Numai că românul a crezut că poate scăpa fără a plăti pentru fapta sa dacă pleacă din Marea Britanie. 

Astfel că Eugen s-a reorinetat către o altă țară europeană unde să muncească. S-a angajat la o fermă de porci din Danemarca și a crezut că incidentul său va fi uitat. Numai că autoritățile i-au dat de urmă, fiind arestat acolo pe data de 8 decembrie. Iar situația s-a săa agravat, pedeapsa cu suspendare transformându-se astfel într-un privativă de libertate.

„Mi-ai luat mâncarea!“

 

Rus a fost adus sub escortă și prezentat Tribunalului din Cheltenham, unde a recunoscut că nu a răspuns la condițiile cauțiunii sale la sentința din 16 aprilie 2019. Asistat de un avocat, Rus a explicat că intrase într-un fast food Dominos Pizza cu un kebab pe care îl achiziționase anterior de la un alt magazin. A ieșit afară să sune la taxi și a lăsat kebabul de pe blat. Un alt bărbat aflat în pizzerie, după ce și-a plătit pizza, a ieșit și cu kebabul lui Rus. Acesta din urmă l-a alergat și i-a strigat: „Mi-ai luat mâncarea”, relatează punchline-gloucester.com. „În momentul incidentului, el recunoaște că era beat și și-a pierdut tot simțul perspectivei prin lovirea victimei sale. A fost un singur pumn și nu a fost un atac susținut“, l-a apărat avocatul său.

Numai că celălat bărbat a avut o altă versiune, povestind magistraților că după o scurtă altercație, Rus a aruncat mâncarea pe stradă și s-a năpustit asupra victimei sale, pe care a lovit-o cu pumnii. Acesta a căzut pe asfalt, fiind umplut de sânge. Inițial nu a dat prea mare importanță, însă când s-a prezentat la camera de gardă a unui spital, a constatat că avea maxilarul spart, fapt ce a necesitat implantarea unor plăci metalice și a unor șuruburi pentru refacerea plăgii. Imediat, bărbatul a alertat și poliția, povestind ce s-a întâmplat, iar Rus a fost arestat.

Judecătorul l-a condamnat recent pe Eugen Rus la 16 luni de închisoare, suspendat timp de un an și efecturea a 180 de ore de muncă neplătită, precum și plata unor daune de 1.000 de lire sterline victimei sale și o taxă suplimentară de 140 de lire sterline.

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel