Mama copilului găsit mort, REȚINUTĂ de polițiști. Micuțul ar fi fost UCIS în bătaie

Ambulanță
Ambulanță

Mama copilului de 9 ani găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost reţinută de poliţişti şi urmează să fie prezentată magistraţilor pentru arestare preventivă.

"În urma necropsiei, s-a stabilit că moartea copilului a fost una violentă şi a survenit ca urmare a agresiunilor suferite. Mama a fost reţinută şi urmează a fi prezentată în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului", informează IPJ Cluj.

Un copil de 9 ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuinţă din Cluj-Napoca şi cu urme de violenţă pe corp.

"Dispeceratul 112 a fost anunţat de către o persoană că într-o locuinţă din Cluj-Napoca se află în stare de inconştienţă un copil de 9 ani. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat, din păcate, decesul copilului. La examinarea trupului s-au constatat urme de violenţă, motiv pentru care cadavrul copilului a fost preluat şi transportat la medicină legală, în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie. După obţinerea rezultatului necropsiei, vom vedea dacă între urmele de lovituri de pe corp şi deces există o legătură de cauzalitate şi în acel moment cu siguranţă se va schimba şi încadrarea juridică a faptei", declarase, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar.

Copilul locuia cu fratele său, cu mama sa şi cu concubinul acesteia.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27