MAE, prima reacţie în cazul familiei Furdui, românii din Germania lăsați fără cei 7 copii

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Valentin Muntean, director general, Departamentul Consular al Ministerului de Externe, a explicat ce măsuri s-au luat pentru a ajuta familia Furdui ai cărei copii au fost luați de Protecţia Copilului din Germania.

Petru şi Camelia Furdui, o familie de români din Germania, se chinuie de la sfârşitul lunii aprilie 2021 să îşi recupereze cei şapte copii cu vârste cuprinse între un an şi jumătate şi 16 ani, preluați din familie de Protecţia Copilului din Germania.

MAE, prima reacţie în cazul familiei de români din Germania

 

Întrebat ce măsuri de sprijin s-au luat la nivelul autorităţilor din România, Valentin Muntean, director general al Departamentului Consular al Ministerului de Externe a precizat, în exclusivitate pentru Antena 3. 

Vezi și: Drama unei familiei de români din Germania scoate românii la protest, în Piața Universității: Familia Furdui a rămas fără cei șapte copiii

"Cazul ne-a fost semnalat în aprilie anul acesta. De fapt, ne-am autosesizat tot din mass media locală din Germania cât şi din România. Am depus o serie de demersuri atât la nivelul ambasadei noastre la Berlin care a sesizat autorităţile privind Protecţia Copilului şi Ministerul de Externe.

Au fost întreprinse de asemenea demersuri la nivelul Ministerului de Externe de aici de la Bucureşti prin convocarea ambasadorului german şi insistând asupra importanței a modului de cum a tratat acestă situaţie serioasă pentru familia Furdui.

De asemenea de când avem noul ambasador al României la Berlin, doamna Stănescu, şi dumneaei a întreprins demersuri la Ministerul de Externe german, rugând ca acest caz să fie tratat cu maximă atenție şi acum că este în instanţă să fim informați de îndată ce există elemente de noutate", a spus Valentin Muntean, director general al Departamentului Consular al Ministerului de Externe care a precizat că s-a făcut şi o anchetă socială la familia extinsă.

Citește mai multe: Germania. Răsturnare dramatică de situație în cazul familiei Furdui, rămasă fără cei şapte copii

Mai mult, acesta a subliniat că "propunerea ANPDCA din cadrul ministerului la momentul respectiv era în favoarea repatrierii copiilor, sau cel mult către familia extinsă din România".

Drama familiei Furdui, rămasă fără cei şapte copii, după ce statul german i-a luat

 

Drama familiei Furdui, un cuplu de români cu șapte copii, stabiliţi în Germania, a scos, ieri, românii la protest. Zeci de manifestanți au  protestat, ieri, la orele prânzului, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Camelia si Petre Furdui au rămas fără cei şapte copii după ce au fost preluaţi de Protecţia Copilului din Germania. 

În data de 26 aprilie 2021, reprezentanți ai autorităților germane pentru protecția copiilor, așa-numitul Jugendamt, s-au prezentat la domiciliul familiei Furdui și au luat copiii. Natalia - 12 ani, Ruben - 11 ani, Albert - 10 ani și Lea - 1 an și 2 luni fără a prezenta un motiv scris pentru acțiunea lor. Ei doar au sugerat că era ceva legat de fiul cel mare David, în vârstă de 15, care era „nemulțumit de părinții săi”. Autoritățile le-au spus atunci părinților lor că ceilalți copii David - 15 ani, Estera - 13 ani și Naomi - 14 ani fuseseră deja luați de la școală.

Potrivit mătuşii copiilor, cazul a luat o turnură tragică după ce băiatul cel mare, pe mărturia căruia a fost construit cazul, a fost diagnosticat, după preluarea din familie, cu scleroză multiplă, boală manifestată prin tulburări de comportament si probleme psihologice precum confuzie, anxietate, depresie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel