Jurnalist rus, reţinut pentru un articol despre războiul din Ucraina. Anchetator: A răspândit informaţii false

jurnalist-rus--retinut-pentru-un-articol-despre-razboiul-din-ucraina--anchetator---a-raspandit-informatii-false
Jurnalist rus, reţinut pentru un articol despre războiul din Ucraina. Anchetator -A răspândit informaţii false
Justiţia rusă a ordonat vineri arestarea preventivă în aşteptarea procesului a  jurnalistului siberian, Mihail Afanasiev, care a afirmat că 11 membri ai poliţiei ruse au refuzat să participe la campania militară a Rusiei în Ucraina, relatează AFP citată de Agerpres.

Bărbatul, care este redactor-şef al unui site din regiunea siberiană Hakasia, este acuzat că a răspândit informaţii false în mod deliberat despre forţele armate ruse, a explicat Comisia de anchetă al Federaţiei Ruse într-un comunicat.

Dacă va fi găsit vinovat, acest jurnalist riscă până la 10 ani de închisoare, potrivit Comisiei de anchetă.

La începutul acestei săptămâni, anchetatorii i-au percheziţionat apartamentul şi au confiscat 15.000 de dolari şi peste 1.200 de euro în numerar, a afirmat Comisia de anchetă.

Biroul local al acestui organism nu a furnizat numele jurnalistului, dar se pare că este Mihail Afanasiev, redactor-şef al site-ului de ştiri Novîi Fokus (New Focus) al cărui sediu se află în regiunea Hakasia.

Jurnalist rus, reţinut pentru un articol despre războiul din Ucraina. Anchetator: A răspândit informaţii false 



La începutul lunii aprilie, Mihail Afanasiev, citând surse, a declarat că 11 membri ai forţelor speciale din cadrul Ministerului de Interne au fost supuşi presiunilor autorităţilor după ce au refuzat să fie trimişi în Ucraina.

Articolul semnat de Afanasiev a fost citat pe reţelele de socializare. Vineri a fost blocată versiunea în limba rusă a site-ului Moscow Times, care a citat articolul lui Afanasiev.

Rusia a blocat vineri serviciul în limba rusă al Moscow Times, după ce a publicat ceea ce autorităţile consideră a fi informaţii false despre poliţişti care refuză să lupte în Ucraina, a spus ziarul pe site-ul său.

Afanasiev, în vârstă de 45 de ani, a spus anterior că nu are nicio intenţie să părăsească Rusia.

Alte știri de interes
x close