Italia. Româncă înjunghiată de partenerul ei. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat. „Erau liniștiți, se plimbau mereu îmbrățișați“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
carabinieri_roman_injunghiat
carabinieri_roman_injunghiat

O româncă de 32 de ani a ajuns aseară la spital, cu o plagă înjunghiată în abdomen: Accident, tentativă de omor sau de suicid? Deocamdată anchetatorii nu exclud nicio posibilitate. Partenerul ei a fost audiat, dar alți martori spun că cei doi erau foarte liniștiți și mereu ieșeau la plimbare îmbrățișați.

O româncă în vârstă de 32 de ani, care locuiește de ceva timp în Via D'Annunzio, Civitanova, a fost transportată la spital cu o tăietură în abdomen provocată de un cuțit. Poliția din Civitanova investighează acest episod, care a avut loc ieri, în jurul orei 18.45, pentru a clarifica ce s-a întâmplat în apartamentul de la parterul unuia dintre imobilele vechilor case sociale din San Marone, chiar în fața secției de poliție, unde a fost reținut timp de mai multe ore partenerul și concubinul femeii, un bărbat de 37 de ani din Civitanova.

Poliția nu a formulat nicio acuzație împotriva lui. Aceștia l-au interogat pentru a încerca să reconstituie ce s-ar fi putut întâmpla în casa din care femeia a fost scoas pe o targă, conștientă, pentru a fi transportată la Urgențe unde a fost stabilizată și în prezent este în afara oricărui pericol.

Cum s-a ales cu acea rană în abdomen, cine a fost cu ea acasă în acele momente, cine a cerut ajutor sunt aspecte pe care anchetatorii încearcă încă de ieri să le clarifice prin mărturia partenerului ei. Declarațiile pe care femeia le va da imediat ce va fi posibil să fie interogată vor fi fundamentale.

Româncă înjunghiată. Partenerul ei, audiat: Nimeni nu știe ce s-a întâmplat

 

Nicio ipoteză nu a fost încă exclusă de anchetatori, de la o posibilă agresiune până la un gest de automutilare. De asemenea, criminaliștii au efectuat aseară o verificare în apartamentul din Via D'Annunzio, pentru a obține elemente care ar putea fi foarte utile în restrângerea anchetei.

Vecinii au fost cu toții surprinși. Niciunul dintre ei nu a fost în măsură să dea o explicație a ceea ce s-a întâmplat. Mai mulți locatari ai clădirii erau acasă în momentul în care au avut loc evenimentele, dar nu au auzit niciun zgomot, cu atât mai puțin țipete sau certuri. "Ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva grav doar când a sosit ambulanța", recunoaște un bărbat.

"Am văzut-o pe fata aceea ieșind pe o targă, cu hainele pătate de sânge, dar nu am auzit țipete sau bătăi", relatează o femeie în vârstă. Potrivit relatărilor celor care cunosc cuplul, cei doi locuiau împreună de câteva luni. "Ori de câte ori îi vedeam, erau mereu liniștiți și de multe ori se plimbau îmbrățișându-se", spune un tânăr care locuiește în zonă, citează Il Resto del Carlino.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel