Italia. Româncă, acuzată ca și-a răpit copilul. Marco s-a întors la tatăl lui: „L-a lăsat cu părinții ei și a plecat. Era escortă de lux”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

După o „răpire” care a durat puțin peste un an, Marco s-a întors acasă. „Vreau să fiu cu tine, tată”, a repetat continuu copilul român din Brăila, unde mama lui îl ținuse de la sfârșitul verii 2020. 

În timp ce în Vicenza, mama româncă de 29 de ani riscă procesul pentru răpire internațională de copii, după ce procurorul Alessandra Block a închis ancheta împotriva ei, băiatul român de 6 ani și-a putut îmbrățișa tatăl, datorită ordinului judecătorului Stefania Caparello.

Esențială pentru soluționarea cauzei a fost sentința instanței Brăila, căreia i se adresase electricianul C.F., în vârstă de 31 de ani, protejat de avocata Francesca Rando. Judecătorul român a recunoscut deplina valabilitate a prevederii colegului vicentin Caparello, care l-a încredințat pe Marco (nume fictiv) exclusiv tatălui său. A plecat imediat în România pentru a-și aduce fiul înapoi în Italia, care dorea să se întoarcă la prietenii săi din Zanè, cu care merge la școală.

„A fost un an de suferință, dar până la urmă justiția a învins”, a spus tatăl micuțului. „Nu m-am resemnat niciodată pentru că nu erau bune condițiile în care a locuit fiul meu la Brăila. Cu atât mai mult după ce fosta mea parteneră l-a lăsat cu părinții ei și a plecat la Milano”.

Cercetările efectuate de procurorul Berici și de avocat Rando, în numele tatălui, au stabilit că mama, din capitala lombardă, „era escortă de lux”. Acest comportament l-a alarmat și mai mult pe tată. Dispoziția semnată de judecătorul Caparello arată că mama își poate vedea copilul doar în prezența asistenților sociali. În ultimele zile, femeia a depus o cerere pentru a-l revedea.

 

Familia a mers din Italia în România pentru o scurtă vacanță

 

Dosarul a izbucnit după ce familia a mers la casa părinților mamei pentru vacanța din iulie 2020. Situația deja tensionată dintre cei doi părinți se agravase și mai mult, iar după o ceartă, românca l-a anunţat pe soțul ei că nu se va întoarce în Italia şi îl va ţine pe Marco cu ea.

Cu un angajament scris, tatăl fusese de acord ca Marco să rămână până în septembrie, cât se întorsese la muncă în Thienese. Odată ce a devenit clar că fostul partener nu îl mai aduce pe Marco înapoi în Alto Vicentino, bărbatul a intentat un proces pentru răpire internațională de copii și a cerut instanței civile să emită prevederea care să-i permită să-l îmbrățișeze din nou pe băiat.

Ordinul judecătorului a fost acceptat în România, iar copilul a fost returnat tatălui său. „Răpirea” a fost astfel încheiată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel