Italia. Doi soți români, rezidenți în Stiava, uciși de COVID, în mai puțin de o lună. Berta a murit la același spital ca și soțul său

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Italia. Doi soți români, rezidenți în Stiava, uciși de COVID, în mai puțin de o lună
Italia. Doi soți români, rezidenți în Stiava, uciși de COVID, în mai puțin de o lună

Doi soți români au fost uciși de Covid, în mai puțin de o lună. Aceasta este realitatea tragică a familiei Stănescu, originară din România, care a emigrat în Italia, de ceva timp, și locuia în Stiava.

Virusul s-a intrat agresiv în acea familie, fără a lăsa nicio șansă de supraviețuire pentru cei doi soți români. Ieri, la spitalul San Luca din Lucca, murit Berta Stănescu, în vârstă de 70 de ani. Femeia fusese internată de câteva săptămâni, la terapie intensivă. În urmă cu o lună, pe 20 august, îi decedase soțul Carol, în vârstă de 74 de ani. 

Și Carol fusese internat la spitalul San Luca, din starea lui s-a agravat și acum o lună, pe 20 august, s-a stins din viață. Berta Stănescu își lasă îndurerați copiii, care cu o lună în urmă, și-au condus tatăl pe ultimul drum. Data înmormântării Bertei nu a fost încă stabilită, dar onorurile funerare vor fi gestionate de agenția Ferrante din Viareggio. Multe mesaje de condoleanțe au fost transmise familiei românilor pentru pierderea devastatoare a părinților, scrie lanazione.it.

În Italia, ieri, au fost înregistrate 3.838 de cazuri noi de Covid-19. Aceasta reiese din buletinul de duminică 19 septembrie 2021 lansat de Ministerul Sănătății. De la începutul urgenței de sănătate, cazurile COVID, în Italia, au ajuns la 4.636.111. Numărul persoanelor decedate a ajuns la 130.310. Regiunea cu cel mai mare număr de infecții zilnice este Sicilia. 

Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupul de Whats App al StiriDiaspora accesând următorul link->  https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel