Italia. Peste un milion de euro, confiscați de la 512 români care au obținut ilegal venitul de cetățenie

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Peste un milion de euro au fost confiscați de la 512 români de Guardia di Finanza din Bari, Italia. 

Guardia di Finanza din Bari a ridicat, în această dimineață, peste un milion și o sută de mii de euro de la un grup de cetățeni români care au declarat în mod fals că locuiau în Italia pentru a obține venitul de cetățenie. 

Citește și Italia. Cuplu de români, șpagă pentru venitul de cetățenie: Poștărița, „cumpărată” cu haine, parfumuri și dulciuri

Potrivit anchetatorilor, între anii 2019 și 2020, aceștia ar fi solicitat Agenției de Venituri atribuirea codului fiscal ca să depună Declarația Unică Substituțională (Dsu) pentru a primi certificarea necesară: adică toate documentele necesare pentru a aplica ulterior pentru Venitul de Cetățenie. Cu cererile depuse, cei 512 ar fi primit ilegal peste un milion și o sută de mii de euro. 

 

Peste un milion de euro, confiscați 


Ca reședință, grupul indicase proprietăți dărăpănate sau inexistente, iar în momentul de față sunt cercetați pentru lipsa cerinței de rezidență în Italia de cel puțin zece ani.

Vezi și Români arestați în Italia, după ce au cerut Venit de Cetățenie pentru 9.000 de români. Au încasat ilegal peste 20 de milioane de euro

În plus, Fiamme Gialle din Bari efectuează percheziții la CAaf-urile care au gestionat procedurile de eliberare a documentelor, pentru a constata eventuale nereguli și au pus în aplicare un decret de sechestru preventiv emis de un judecător al Tribunalului Bari împotriva suspecţilor pentru o sumă de peste un milion de euro.

 

300.000 euro, prejudiciu creat de alți 115 români

 

Cei 512 români nu sunt primii care sunt prinși că încasau venitul de cetățenie ilegal. Forțele de ordine din Ozzano Emilia (Bologna) au denunțat în august 115 români cu vârste cuprinse între 18 și 66 de ani, dintre care unii fuseseră în Italia doar o singură dată, pentru obținerea venitului de cetățenie. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la 300.000 de euro.

Descoperirea a fost făcută de carabinierii din Ozzano Emilia, în timpul unei investigații efectuate în colaborare cu agenții Inspectoratului de Muncă din Bologna. Carabinierii au verificat corectitudinea declarațiilor făcute de cei care au cerut venit de cetățenie.

Pentru a-l obține, subiecții au declarat o serie de falsuri către INPS, inclusiv faptul că nu au mașini cu o capacitate a motorului mai mare de 1.600 cmc și că au reședința în Italia de peste zece ani. Și asta deși unii dintre ei nu au locuit niciodată în Italia, ci doar au venit să obțină ajutorul de stat. După ce rezolvau cu actele, aceștia se întorceau în România.

Toate persoanele vizate au fost raportate autorităților competente care vor iniția procedurile necesare pentru recuperarea sumei totale de 300.000 de euro încasată ilegal, potrivit publicației Il Resto del Carlino.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel