Români arestați în Italia, după ce au cerut Venit de Cetățenie pentru 9.000 de români. Au încasat ilegal peste 20 de milioane de euro

Liviu Ludovic / 11 noi 2021, 13:04 Salveaza PDF Comentarii

Garda Financiară din Italia a descoperit o rețea de români și italieni care a fraudat statul cu peste 60 de milioane de euro. Membrii rețelei au depus acte de obținere a venitului de cetățenie pentru nu mai puțin de 9.000 de oameni. 

Agenții Gărzii de Finanțe din Italia au descoperit đi destructurat o întreagă rețea care facilita obținerea în mod ilegal a ajutorului social numit "reddito di cittadinanza". Prejudiciul în urma acestei escrocherii s-ar fi ridicat la 60 de milioane de euro, potrivit publicației TG Com 24.

16 persoane arestate și peste 9.000 denunțate  

 

În urma acțiunii autorităților, 16 persoane au fost arestate, printre care cetățeni români și italieni și nu mai puțin de 9.000 au fost denunțate. Totodată, au avut loc percheziții în provinciile Cremona, Lodi, Brescia, Pavia, Milano, Andria, Barletta și Agrigento.

Agenții Comandamentului Provincial al Gărzii de Finanțe din Cremona și Novara, la dispoziția Parchetului din Milano, au pus în aplicare 16 ordine de arest preventiv împotriva membrilor unei rețele care viza extorcarea și obținerea în mod ilegal de plăți din bani publici.

Cum funcționa rețeaua care încasa ilegal venit de cetățenie

 

Mecanismul funcționa astfel: cele 16 persoane care au fost arestate se prezentau la CAF (centrele fiscale care intermediază dosarele pentru obținerea subvenției) din provinciile implicate în anchetă și, cu codurile fiscale ale unor cetățeni români care nu au fost niciodată în Italia, declarau că sunt rezidenți în peninsulă de 10 ani și au dreptul de a depune cererea pentru Venitul de Cetățenie (reddito di cittadinanza).

Alți complici mergeau la poștă pentru a ridica cardurile pe care au fost decontate fondurile. În anchete similare, de exemplu, unii angajați ai Poștei au observat că utilizatorii care s-au prezentat nu știau deloc limba italiană și nici măcar despre ce era dosarul depus în numele lor. 

Momentan, încă nu s-a stabilit foarte clar de unde aveau și cum au intrat în posesia datelor celor 9.000 de români.

Angajații CAF primeau o remunerație de zece euro per dosar rezolvat, acordată de fiscul italian.

Prin acest mecanism fraudulos, membrii rețelei ar fi băgat în buzunar până acum aproape 20 de milioane de euro, venituri obținute din „reddito cittadinanza” și „reddito di emergenza”. Dacă nu erau descoperiți, membrii rețelei ar fi primit în final 60 de milioane de euro.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy