IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș, după incidentul de la Suceava: Eu mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine fac alpinism

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor. Reacția vine după incidentul de la Suceava, în care un bebeluş a murit după ce a fost boteza. 

De asemenea, preoților fără experiență li se recomandă să nu mai oficieze astfel de evenimente fără să fie asistați de alți colegi.  IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel: "Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat.

Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul - este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim... Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește.

Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism".

Reamintim că  un bebeluș a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după botez și a murit o zi mai târziu. Preotul din Suceava care a botezat copilul s-a autosuspendat! „Este un om prăbușit”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel