"Avem acest proiect pregătit şi în zilele următoare îl veţi vedea adoptat de Guvern. După modelul care se aplică la magistraţi, în condiţiile în care, de exemplu, un magistrat lucrează în sistemul de magistratură, după ce s-a pensionat nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei", a precizat Ilie Bolojan într-o intervenţie telefonică la Digi24.
Bolojan: "Dacă se poate pentru magistrați, se va putea și pentru celelalte categorii"
El a fost întrebat dacă nu se teme că proiectul va isca un nou scandal, ca în cazul pensiilor magistraţilor, şi va fi atacat la CCR.
"Dacă este valabil actualul sistem pentru magistraţi, s-ar prezuma că ar trebui să fie valabil şi pentru celelalte categorii. Şi trebuie să discutăm din nou foarte deschis, în condiţiile în care se constată că într-un minister sau în orice autoritate centrală, de exemplu, există în urma unui audit de personal mai mulţi oameni decât e necesar, mi se pare că din punct de vedere social, din punctul de vedere al stabilităţii în instituţie, este mult mai corect ca un om care are un venit stabil să nu mai cumuleze pensia cu salariul şi cel care nu are un alt venit, dar este un bun profesionist, să rămână în sistem. Şi în felul acesta ar fi şi din punct de vedere social mult mai echitabil, în afară de analizele economice", a susţinut Bolojan.