Incendiu în secția COVID a unui spital: Un mort și trei răniți

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Incendiu în secția COVID a unui spital: Un mort și trei răniți
Incendiu în secția COVID a unui spital: Un mort și trei răniți

O persoană a murit şi trei pacienţi au fost răniţi miercuri într-un incendiu izbucnit în secţia rezervată pacienţilor cu COVID-19 a spitalului principal din Salonic, al doilea oraş ca mărime al Greciei, informează France Presse, citând o sursă spitalicească.

Unul dintre cei trei răniţi a suferit „răni grave”, iar ceilalţi doi au probleme respiratorii, a declarat Nikos Kapravelos, directorul uneia dintre unităţile de terapie intensivă ale spitalului Papanikolaou, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Nikos Kapravelos, incendiul a pornit de la o ţigară şi persoana care a aprins-o este presupusa victimă.

„Au fost evacuaţi între 50 şi 60 de pacienţi”, dintre care majoritatea în vârstă, a declarat Nikos Kapravelos la postul de radio privat Skai, subliniind că incendiul a fost stins rapid.

 

Imagini difuzate de televiziunea publică ERT arătau fum negru ieşind prin două ferestre

 

Imagini difuzate de televiziunea publică ERT arătau fum negru ieşind prin două ferestre de la etajul doi, în spatele clădirii.

 

La faţa locului au fost trimişi 30 de pompieri şi unsprezece autospeciale, potrivit pompierilor. A fost deschisă de asemenea o anchetă pentru stabilirea cauzelor incendiului.

Ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, şi viceministrul Mina Gaga urmează să se ducă la spitalul Papanikolaou din Salonic în cursul zilei, potrivit mass-media.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel