Înarmat cu pistol, un român a jefuit un schimb valutar. Hoțul a furat peste 2.000 de euro

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii de laInvestigații Criminale Sibiu au reținut, în ultima zi a anului trecut, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Ațel, cercetat pentru tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv.

Vineri, pe 31 decembrie 2021, profitând de un moment de neatenție al operatoarei unei case de schimb valutar din municipiul Sibiu, bărbatul a intrat în respectiva casă de schimb și a furat dintr-un sertar suma de 2.150 de euro. În condițiile în care accesul în casa de schimb valutar în cauză se realizează prin incinta unei alte societăți, persoanele prezente în societate, alertate de operatoare, au intervenit și l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea unui echipaj din cadrul Jandarmeriei Sibiu. În urma controlului efectuat asupra bărbatului, forțele de ordine au descoperit un pistol, tip revolver de zgomot, neîncărcat cu muniție. Suma de 2.150 de euro a fost recuperată integral.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, care au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. În prima zi a anului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, scrie sibiu100.ro.

De asemenea, față de reprezentanții casei de schimb valutar s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea condițiilor de siguranță. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel