Iepurasul nu tine cont de granite. Cadouri inspirate de Paste pentru cei dragi

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Pastele la romani este o sarbatoare marcata de mese copioase, cu preparate traditionale, indiferent in ce colt de lume s-ar afla. Ouale inrosite, drobul si friptura de miel sunt nelipsite de pe mesele festive, la fel si cozonacii preparati ca la mama acasa. Pentru ca toate acestea inseamna un pic mai acasa cand te afli in tari straine, nu-i asa?

Data fiind pandemia Covid-19, restrictiile de calatorie sunt o piedica in calea reuniunilor de familie devenite traditie pentru cei plecati peste hotare. Pentru multi romani aflati in strainatate este al doilea Paste petrecut departe de tara si de cei dragi, insa asta nu inseamna ca sufleteste nu putem fi aproape unii de altii.

Sarbatorile religioase importante sunt mai ales despre familie, iar de Paste toata lumea abia asteapta sa vada i-a adus Iepurasul. Chiar si de la distanta, traditia nu trebuie sa fie incalcata! 

O surpriza frumoasa de Paste presupune doar cateva clickuri

Desi esti departe de casa, le poti face un cadou de suflet celor alaturi de care ai fi vrut sa iti petreci Pastele; iar cei de la FineStore sunt aliatii tai daca vrei sa le faci o surpriza.

Specialistii au pregatit cosuri-cadou si mii de produse ce pot fi un cadou inspirat pentru parinti, frati, nasi sau prieteni de care iti este dor si pe care nu ii vei putea imbratisa. Arata-le cat sunt de importanti pentru tine si ca ochii care nu se vad NU se uita!

O Cutie Cadou Traditii Romanesti este un dar deosebit de Paste pentru cei care stiu sa aprecieze si sa savureze o palinca si un rachiu imbuteliate in sticle de efect, pe care le pot consuma din soiuri traditionale, in timp ce se gandesc la tine.

De asemenea, pe FineStore gasesti licori traditionale si vinuri din toata lumea pe care le poti trimite in dar celor dragi cu ajutorul "iepurasului" FineStore: trebuie doar sa alegi o bautura pe care o veti putea savura impreuna de Paste chiar si de la distanta, intr-un video call, si sa ii dai adresa la care sa o livreze.

Delicatesele de Paste pot fi servite si in Romania alaturi de un schnapps sau de un gin din Anglia, de o grappa (un fel de tuica din tescovina de struguri) traditionala din Italia sau de un absinth cu ierburi mediteraneene din Spania.

Un set pentru cocktailuri, cu shaker, pahar gradat si alte ustensile pentru prepararea unor mixuri de bauturi, poate fi un cadou foarte inspirat pentru cineva drag care isi serbeaza si ziua de nastere in preajma Pastelui, iar un pachet cadou cu o bautura fina si pahare speciale poate fi un dar potrivit pentru nasi sau parinti, in semn de pretuire, iubire si recunostinta.

FineStore este un ajutor de Iepuras de nadejde si face livrarile rapid si in siguranta, prin curier, iar la comenzi cu valori mai mari de 199 de lei transportul este gratuit oriunde in tara.

Spor si inspiratie la cumparaturi!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel