Guvernul spaniol a aprobat decretele pentru protejarea chiriașilor, acte respinse anterior de Parlament

pedro-sanchez-spania_94098700
Guvernul spaniol a aprobat decretele privind locuinţele, lege care a atras alegerile anticipate.

Guvernul Spaniei a aprobat marţi două decrete privind locuinţele, a căror respingere de către parlament săptămâna trecută l-a determinat pe premierul Pedro Sanchez să convoace alegeri anticipate, relatează Reuters.

Măsurile - care includ plafonarea chiriilor, interzicerea temporară a evacuărilor şi restricţii privind achiziţiile de locuinţe de către companii - se bazează pe "bunul-simţ elementar", a declarat Sanchez într-o conferinţă de presă, argumentând că sondajele de opinie indică un sprijin larg al populaţiei pentru intervenţia pe piaţa imobiliară.

"Acestea îi protejează pe cei mai vulnerabili şi, într-o anumită măsură, încep să aducă ordine pe o piaţă în prezent profund disfuncţională, care nu funcţionează după logica cererii şi ofertei, din cauza speculaţiilor excesive", a spus el.

Sanchez a declarat luni că devansează alegerile - programate iniţial pentru 2027 - deoarece eşecul de a obţine suficient sprijin pentru propunerile sale de soluţionare a crizei locuinţelor l-a făcut să realizeze că are nevoie de mai multe mandate în parlament.

Convocarea alegerilor pentru data de 29 noiembrie i-a permis lui Sanchez să introducă noile reglementări cu sprijinul unui organism interimar restrâns.

Măsurile vor intra în vigoare temporar

Măsurile vor intra în vigoare temporar odată cu publicarea decretului în Monitorul Oficial, însă vor trebui ulterior supuse aprobării parlamentarilor care îşi continuă activitatea în cadrul organismului interimar după dizolvarea legislativului, a precizat Sanchez.

Acest organism permanent, format din 69 de membri - inclusiv preşedinta Camerei Deputaţilor, Francina Armengol, membră a Partidului Socialist condus de Sanchez - dispune de o majoritate fragilă în favoarea măsurilor, potrivit postului public de televiziune TVE.

Un al doilea decret, care propune reînnoirea automată a contractelor de închiriere, ar urma să intre în vigoare doar dacă este aprobat de legislativul restrâns, întrucât guvernul nu a dispus de o majoritate pentru a-l valida, a mai spus Sanchez.

Măsurile intervenţioniste nu vor face decât să alunge investiţiile necesare pentru creşterea ofertei, a declarat Carolina Roca, preşedinta Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din Madrid.

"Incertitudinea juridică inerentă ambelor decrete va duce la o încetinire bruscă a investiţiilor limitate atrase până în prezent pentru construcţia de locuinţe la preţuri accesibile", a spus ea.

Tentativa de evacuare a unei femei în vârstă de 87 de ani din Madrid a declanşat proteste la nivel naţional, inclusiv apeluri la o grevă generală înainte de alegeri - acţiune pe care guvernul condus de Sanchez a declarat că o va respecta.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close