Gest şocant la Constanţa. O româncă s-a stropit cu spirt şi şi-a dat foc

pompieri_accident_112_salvare
O femeie în vârsta de 52 de ani din comuna constănţeana Valu lui Traian se zbate între viaţă şi moarte după ce s-a stropit cu spirt şi şi-a dat foc. Femeia a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Soţul ei a încercat să stingă flacările, dar s-a rănit.  

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică după-amiază, la o locuinţă din Valu lui Traian din judeţul Constanţa, dupa ce o femeie a încercat să se sinucidă, dându-şi foc. Conform anchetatorilor, femeia a mers la baia locuinţei sale, s-a stropit cu spirt şi şi-a dat foc, nefiind cunoscut motivul pentru care a recurs la acest gest.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au afirmat că victima a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, fiind dusa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. De asemenea, a fost rănit şi sotul ei, care a încercat să stingă flăcările, starea sa fiind stabilă. Politiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurarile exacte în care a avut loc evenimentul.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close