Germania. Doi români au ajuns după gratii după ce au cumpărat mobilă veche de la un neamț

polizei_deutschland
Doi români au ajuns în spatele gratiilor după ce au cumpărat mobilierul vechi din casa unui cetățean german, care tocmai ce achiziționase o proprietate din Grafenau.

Doi români, care au cumpărat mobilierul vechi din casa unui neamț care își vânduse locuința, au ajuns luni seară la poliție, după ce vecinul bărbatului a alertat autoritățile. Cuplul de români se pregătea să plece spre casă, în România și a ajuns în schimb să dea explicații la Poliție.

Pe seară, un bărbat din Grafenau a observat persoane necunoscute care au pătruns cu lanterne în casa vecinului său, și care apoi au început să încarce obiecte într-o camionetă cu numere de înmatriculare românești.

Bărbatul a fost convins că este vorba despre un jaf, astfel că a  informat polițiștii. Poliția a oprit duba la câțiva metri după ce au plecat din fața casei bărbatului și i-au reținut pe cei doi români. Dar ceea ce părea o intrare prin efracție în prima vedere, s-a dovedit a fi o neînțelegere majoră, potrivit br.de.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a dovedit că locuința în care intraseră cei doi români fusese recent vândută. Noul proprietar vânduse online mobila veche. Iar cei doi români s-au oferit să o cumpere și să o ridice personal din locuință, mai devreme decât a fost convenit. Cei doi doreau să se întoarcă în România la sfârșitul anului. 

Când neînțelegerea a fost clarificată, cei doi români au fost eliberați și și-au putut relua drumul spre casă, în România.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close