Florin Cîțu: „Atacul instituțiilor împotriva sectorului privat trebuie să se oprească. Este inadmisibil”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Desantul instituțiilor statului împotriva companiilor private trebuie să se oprească, spune, luni, președintele PNL, Florin Cîțu: „Dacă există un singur caz de abuz al funcționarilor împotriva sectorului privat, șefii acestor instituții vor trebui să plece acasă”.

„Am văzut săptămâna trecută un desant al instituțiilor statului împotriva companiilor private, pentru că, așa cum spuneau cei care au făcut acel desant, prețurile au crescut nejustificat. Ceea ce am văzut atunci sper să se oprească, pentru că acest atac împotriva mediului privat nu face bine în acest moment. Avem nevoie de un sector privat care să performeze, un sector privat puternic, nu care să fie hăituit”, spune Florin Cîțu.

El afirmă că au fost „tot felul de declarații bombastice la televizor din partea unor șefi ai instituțiilor statului, care se duc ei, deși nu au atribuții în dinamica prețurilor, și spuneau că vor veni și vor face și vor drege, apoi au dat amenzi pe altceva”.

„Așa ceva nu admit. Este inadmisibil. Dacă există un singur caz de abuz al funcționarilor împotriva sectorului privat, șefii acestor instituții vor trebui să plece acasă”, adaugă liderul liberal.

În urma creșterii prețurilor la carburanți, mai multe instituții au efectuat controale la benzinării, iar Guvernul a anunțat aplicarea unor amenzi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel