Fiul ministrului Carmen Dan, BĂTUT într-un club de lângă Videle

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto: liberinteleorman.ro
Foto: liberinteleorman.ro

Luna trecută, Darius Dan, fiul ministrului de Interne, a fost agresat într-o discotecă din localitatea Butești, aflată cam la 15 kilometri de orașul Videle, unul dintre bărbații prezenți în local lovindu-l după ce acesta a cerut să fie schimbată muzica, relatează liberinteleorman.ro.

Darius Dan se distra într-o discotecă din localitatea Butești, aflată cam la 15 kilometri de orașul Videle. Clienții discotecii sunt, în genere, ascultători de manele. Convins de faptul că DJ-ul va schimba muzica, la aflarea veștii că e fiu de ministru, Darius a solicitat schimbarea genului muzical. Dorință care i s-a și îndeplinit.

Mai mulți tineri din comuna Poeni, iubitori de manele, s-au enervat pe tânărul care le-a stricat distracția, așa că unul dintre ei l-a lovit pe Darius Dan, fără să știe cine este. Avea să afle mai târziu, de la patronii discotecii, care l-au și ascuns pe Darius în bucătărie. A urmat o veritabilă desfășurare de forțe în Butești, cei care l-au lovit sunt speriați de consecințe.

Un martor ocular a relatat pentru publicația locală: „E o discotecă pe care Darius o frecventează. El a vrut să schimbe muzica la DJ, că nu i-a plăcut muzica. În discoteca respectivă, iubitorii de manele fac cel mai mare consum. DJ-ul știa cine este el, că e băiatul lui Carmen Dan și restul clienților au fost revoltați. Evident, clienții nu știau cine e Darius. Și unul dintre ei s-a enervat și s-a dus și l-a compostat direct, n-a mai stat la discuții. Patronii știau cine este, l-au luat pe Darius, l-au ascuns în bucătărie, apoi au spus găștii de clienți deranjați de Darius că el e fiul ministrului de Interne. S-au panicat când au auzit. La vreo două ore a venit poliția de la Videle, apoi cea de la Alexandria, care a luat probele de pe camere. După care am auzit că a căzut Darius la înțelegere cu ei să le dea 3000 de euro, ca să-și retragă plângerea. Ce am mai observat în noaptea aia a fost că în zonă apoi au patrulat continuu vreo trei mașini de poliție prin zonă”.

Purtătorul de cuvânt al poliției județene, Teodora Dragole, a declarat că există o anchetă în desfășurare pe tema unui episod violent petrecut în localitatea menționată. Poliția susține, însă, că Darius Dan a făcut plângerea a doua zi la Poliția Rurală Poeni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel