Elveția are prima centrală solară feroviară din lume

elvetia-record-pe-sine-cu-un-tren-de-2-kilometri-lungime-intre-timp-in-romania-trenurile-au-intarziat-peste-6-ani-in-2021-3542840
Sursa foto: Pexels
Acum un an se lansa în Elveția un proiect pilot de utilizare a modulelor solare detașabile instalate între liniile de cale ferată.

În aprilie 2025, un start-up din Țara Cantoanelor a instalat pe o lungime de 100 metri de cale ferată, într-un oraș din cantonul Neuchâtel din vestul Elveției, module solare poziționate pe șine, care se sprijină pe traverse.

Într-un an de la lansare, peste 11.000 de trenuri au trecut peste panourile solare, cele două obiective principale sunt atinse: generarea de energie electrică funcționează și siguranța feroviară nu a avut de suferit.  

Prima instalație de acest tip din lume are o caracteristică importantă, panourile pot fi îndepărtate ușor dacă va fi nevoie de lucrări de întreținere a infrastructurii feroviare. De asemenea, curățarea panourilor se face automat la trecerea fiecărui tren care are o viteză de aproape 90 km/h.

Electricitatea generată de panourile fotovoltaice dintre șinele de tren este introdusă în rețeaua electrică locală. Cu o întrerupere de o lună din cauza zăpezi și a unor lucrări tehnice, panourile au produs peste 16.000 de kWh.

La scară mare, cei 5.300 de kilometri de rețea feroviară elvețiană ar putea genera până la un miliard de kWh de energie solară anual, care poate însemna 2% din totalul energiei utilizate în Elveția.

Extrem de interesate de inovație sunt Franța care are aproximativ 28.000 de kilometri de linii feroviare, urmată de Italia cu aproximativ 19.000 km de cale ferată. Interesată de oportunitate este și Coreea de Sud.  

Alte știri de interes
x close