Doi şoferi români au încercat să mituiască polițiștii, ca să scape de sancțiuni

Nicoleta Baciu / 29 noi 2021, 11:36 Salveaza PDF Comentarii

Doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru dare de mită după ce au încercat să ofere bani poliţiştilor braşoveni ca să nu-i sancţioneze pentru abaterile săvârşite în calitate de conducători auto, conform unui comunicat transmis, luni, de Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Braşov, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, este vorba despre două situaţii înregistrate în ultimele două weekend-uri, în ambele cazuri poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov respingând mita şi denunţând faptele la DGA.

"În primul caz, ca urmare a unui astfel de denunţ, sâmbătă, 27 noiembrie, un conducător auto, care a oferit 8.000 de lei unui echipaj de poliţie rutieră, a fost reţinut pentru cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Ieri (duminică - n.r.), a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus cercetarea acestuia sub măsura controlului judiciar. (...) Cu exact o săptămână în urmă, tot într-o zi de sâmbătă, 21 noiembrie, unui alt conducător auto care a dat mită, i s-a întocmit dosar de cercetare penală după ce fapta sa a fost denunţată de poliţiştii braşoveni la DGA Braşov", se arată în comunicatul citat.

Şoferul din primul caz a fost depistat de către poliţiştii rutieri braşoveni pe raza Staţiunii Predeal, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, la testarea cu aparatul etilotest prezentând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cel de-al doilea caz, conducătorul auto a fost identificat conducând un ansamblu de vehicule cu o masă mai mare de 7,5 tone, pe DN 1, pe raza judeţului Braşov, faptă pentru care era pasibil de o sancţiune contravenţională. În urma denunţului făcut de poliţişti, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru mită, instrumentat de DGA sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

În altă ordine de idei, reamintim că șase agenți din Poliția Bacău sunt bănuiți de luare de mită. Aceștia opreau zilnic șoferi și cereau mită pentru a nu-i amenda.

 

Polițiști acuzaţi de luare de mită. Opreau șoferii și le cereau șpagă

 

Șase agenți din Poliția Bacău sunt bănuiți de luare de mită. Aceștia opreau zilnic șoferi și cereau mită pentru a nu-i amenda.

Şase poliţişti de la Poliţia oraşului Dărmăneşti sunt acuzaţi de luare de mită într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de DGA, scrie Mediafax. Astfel, în acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în acest an, a unor infracțiuni de luare de mită de către șase agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău - Poliția Orașului Dărmănești, în legătură cu aplicarea/neaplicarea sancțiunilor contravenționale pentru contravenții constatate la regimul rutier.

Potrivit DGA, ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui apel primit la linia "Call Center anticorupţie a DGA", iar în cursul zilei de miercuri, 17 noiembrie, au fost efectuate percheziţii atât la locuinţele persoanelor vizate de anchetă, cât şi la sediul unei instituţii publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy