Diana Șoșoacă a chemat doi preoți să sfințească Parlamentul European. „Trebuie să-l alungăm pe Satana din Bruxelles” / video

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Europarlamentara Diana Șoșoacă a provocat un nou episod controversat în Parlamentul European, unde a venit însoțită de doi preoți.

Diana Șoșoacă a venit însoțită de doi preoți care au sfințit cu aghiasmă ușile instituției de la Strasbourg. Evenimentul a avut loc de ziua ei de naștere și a inclus ritualuri religioase și cântări patriotice.

Diana Șoșoacă, lidera partidului SOS, a primit de la preoți icoane și cărți de rugăciuni pentru a le păstra în biroul ei europarlamentar, conform relatărilor Antena 3 CNN.

 

Conflicte încă de la aeroport

 

Scena a fost presărată cu momente tensionate și declarații aprinse din partea Dianei Șoșoacă. La sosirea în aeroport, lidera SOS a avut conflicte cu alți pasageri, nemulțumiți de zgomotul produs de grupul său care cânta și spunea rugăciuni în public.

„Îți dai seama, nu-ți face observație un străin, îți face un român. Cam atât despre trădarea națională... satana e printre noi”, a afirmat Șoșoacă într-un video postat ulterior pe Facebook, făcând referire la criticile primite.

Mai târziu, s-a cântat și imnul, iar Șoșoacă a schimbat un „sânge de român” cu „sânge getodac”

 

Alungarea „necuratului” din Parlamentul European

 

Ajunsă în Parlamentul European, Diana Șoșoacă, cei doi preoți și echipa ei au continuat ceremonia pe coridoare, unde au folosit aghiasmă pentru a „sfinți” spațiile instituției.

„Părinte, trebuie să-l alungăm pe Satana din Bruxelles”, a declarat ea în timpul ceremoniei, încurajându-i pe preoți să stropească ușile și să intoneze cântece religioase, inclusiv „Hristos a înviat”.

Mulțimea adunată în jurul ei a început, de asmenea, să cânte „Hristos a înviat” și alte cântece religioase.

„Dă și aici, părinte, pe ușa asta unde intrăm noi în general, să nu mai intre necuratul”, se aude Diana Șoșoacă spunând pe fundal.

În ciuda spectacolului pus în scenă, intervenția Dianei Șoșoacă a fost întâmpinată cu reticență de colegii europarlamentari, iar măsurile de securitate au fost intensificate. În cele din urmă, Șoșoacă a fost evacuată din sala de plen a Parlamentului European în aplauzele celor prezenți, care au apreciat acțiunea personalului de securitate.

Acesta nu este primul episod în care Diana Șoșoacă intră în atenția publică prin astfel de acțiuni. De-a lungul timpului, ea a avut mai multe ieșiri controversate care au stârnit dezbateri aprinse atât în mediul online, cât și în spațiul public.

 

@ichim.stefanel.vasilica7 ALUNGAREA DRACILOR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN! #views_video #fypviral #dueto @Diana Iovanovici-Șoșoacă ♬ sunet original - ȘTEFĂNEL-VASILICĂ ICHIM

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel