Decizia ÎCCJ în dosarul lui Liviu Dragnea

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
StiriDiaspora

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat astăzi, pentru 18 februarie, dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Preşedintele completului, Luciana Mera, a anunţat că toate dosarele aflate la completul de cinci vor fi amânate, pentru ca judecătorii de la Instanţa supremă, reuniţi pe 31 ianuarie în Secţiile Unite, să decidă asupra jurisprudenţei de urmat în legătură cu repartizarea cauzelor.

Concret, Secţiile Unite trebuie să hotărască dacă dosarele intrate în 2018 pe rol la completurile de cinci, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018 sau se vor repartiza celor constituite în ianuarie 2019.

Avocatul Toni Neacşu, cel care o apără de Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Dragnea, a spus în sala de judecată că, din punctul său de vedere, acest complet este legal constituit şi nu este nevoie ca dosarul să fie amânat.

Citește și Dragnea, CITAT la Înalta Curte. Termen în DOSARUL în care a fost CONDAMNAT la ÎNCHISOARE

El a propus să fie întreruptă judecarea procesului şi să fie citat pentru a-şi expune punctul de vedere la dezbaterile de la Secţiile Unite, însă solicitarea sa a fost respinsă.

"Din punctul nostru de vedere acest complet este legal constituit, tragerea la sorţi a fost legală, repartizarea a fost aleatorie, a fost corectă. Aşteptăm decizia", a declarat, la rândul ei, Flavia Teodosiu, avocata lui Dragnea.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Liviu Dragnea nu a venit la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi.

Procesul se află în faza de apel, după ce pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel