Culoare de transport în interiorul UE pentru refugiați. Anunțul ANAT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a lansat o campanie prin care și-a propus să asigure culoare de transport în interiorul UE sau către state în care membrii ANAT operează curse charter pentru refugiații din Ucraina.

Potrivit unui comunicat al ANAT, taberele de refugiați din România pot prelua și asigura condiții minime de trai pentru cel mult 72 de ore pentru cetățenii ucraineni, însă aceasta este doar o soluție temporară. ANAT încearcă să ofere o mână de ajutor acelor persoane care au rude în străinătate, pe teritoriul UE sau în alte state în care membrii ANAT operează curse charter în această perioadă, pentru a se reuni cu familiile lor.

Asociația a lansat campania „ANAT face punte către cei dragi”. Au fost puse la dispoziție 3 numere de telefon, în ucraineană și alte câteva limbi de circulație internațională, care vor asigura asistență și consiliere pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a tuturor cazurilor: +4 0742 070 509 – limba ucraineană, +4 0730 195 789 – limba română, engleză, franceză, spaniolă și +4 0740 942 720 – limba maghiară”, au transmis membrii ANAT.

„Mai mulți membri ANAT au asigurat transferul către aeroporturile din țară și asistență pentru rezervarea biletelor de avion. Colaborăm cu companiile aeriene care și-au arătat deja disponibilitatea de a pune la dispoziție bilete de avion gratuit pentru refugiați. Toate solicitările sunt adresate în mod individual, pentru a se găsi soluția cea mai eficientă atât din punct de vedere al costurilor, cât și al timpului”, se arată în comunicat.

 

Membrii ANAT au creat culoare de transport pro bono pentru familiile ucrainene

 

Membrii ANAT au creat culoare de transport pro bono pentru familiile ucrainene care doresc să ajungă la familiile lor care muncesc în turism, în Egipt sau Turcia și au pus la dispoziția refugiaților cazare și cu servicii de catering.

„Principala problemă cu care ne confruntăm este aceea că mulți refugiați care au nevoie disperată de ajutor pentru a-și continua călătoria către alte țări unde-i așteaptă membrii familiei (și pe care membrii noștri i-ar putea ajuta acoperind costurile deplasării) nu posedă documentele de identitate necesare și în consecință nu pot fi îmbarcați în cursele de avion, nu pot trece frontierele terestre către statele din jur”, a mai transmis ANAT.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel