Coronavirus. Lituania, Noua Zeelandă şi Belarus anunţă primele cazuri de contaminare

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Lituania, Noua Zeelandă şi Belarus au confirmat astăzi primele cazuri de contaminare cu noul coronavirus, potrivit AFP.

Lituania a raportat primul caz de infectare cu Covid-19 pe teritoriul său la o femeie sosită din Italia, au anunţat vineri autorităţile guvernamentale.

Femeia, de 39 de ani, care s-a întors din Verona, a fost izolată la spitalul din Siauliai, în nordul acestui stat baltic şi prezintă simptome uşoare.

„Aplicăm toate mijloacele posibile pentru identificarea celor care au intrat în contact cu persoana infectată pentru a adopta măsuri preventive”, a declarat viceministrul Sănătăţii, Algirdas Seselgis, într-un comunicat.

 

Noua Zeelandă - o persoană revenită din Iran

 

Un prim caz de coronavirus a fost confirmat şi în Noua Zeelandă la o persoană revenită din Iran via Bali.

Această persoană, căreia nu i-au fost precizate nici identitatea, nici sexul, are circa 60 de ani şi a fost spitalizată la Auckland.

„Starea sa se ameliorează. Se află la izolare într-o încăpere cu presiune negativă pentru a împiedica transmiterea bolii”, a precizat ministerul neozeelandez al Sănătăţii într-un comunicat.

Autorităţile neozeelandeze au precizat că această persoană a sosit miercuri în Auckland. Potrivit presei, pacientul este o femeie neozeelandeză.

 

„Riscurile unei epidemii rămân scăzute”

 

Responsabilii din domeniul sanitar au îndemnat toţi pasagerii care s-au aflat în acelaşi zbor cu acest pacient, miercuri între Bali şi Auckland, să contacteze autorităţile dacă îşi fac griji în ceea ce priveşte starea lor de sănătate.

„Deşi ne aflăm în prezenţa primului nostru caz de Covid-19, riscurile unei epidemii rămân scăzute", a precizat ministerul într-un comunicat.

Anterior, ministrul neozeelendez al Sănătăţii, David Clark, a anunţat restricţii drastice pentru persoanele care sosesc din Iran, similare celor în vigoare pentru călătorii veniţi din China.

Acesta a argumentat decizia prin creşterea bruscă a numărului contaminărilor în Iran, unde coronavirusul a dus la decesul a 26 de persoane, cel mai ridicat bilanţ în afara Chinei şi din cauza lipsei de credibilitatea a informaţiilor provenite de la Teheran.

„Situaţia în Iran a devenit îngrijorătoare (...), incertitudinea este mare în ceea ce priveşte amploarea epidemiei şi capacitatea de a o controla”, a precizat acesta pentru jurnalişti.

 

Iran a anunţat un total de 245 de cazuri

 

„Informaţiile provenind din Iran par decalate faţă de bilanţurile altor ţări în termeni de mortalitate raportată la numărul de cazuri”.

Joi, Iran a anunţat un total de 245 de cazuri, dintre care 26 de decese, o pondere în mod special ridicată în comparaţie cu bilanţul la nivel mondial, care a ajuns la 2.800 de morţi şi 81.000 de cazuri.

 

Belarus a anunţat primul caz de infectare cu coronavirus

 

Belarus a anunţat vineri dimineaţă primul caz de infectare cu coronavirus, la un student iranian sosit din Azerbaidjan săptămâna trecută.

Ministerul Sănătăţii a indicat într-un comunicat că starea pacientului este „satisfăcătoare”.

Persoanele cu care a intrat în contact de la sosirea sa în Belarus, pe 22 februarie, au fost plasate în carantină la spitalul pentru boli infecţioase din Minsk.

Ministerul Sănătăţii a indicat de asemenea că vor fi impuse controale sanitare în cazul tuturor persoanelor care sosesc în Belarus din Italia, Iran şi Coreea de Sud. Măsuri similare au fost impuse şi celor au venit din China.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel