Comunitatea română din Sellia Marina plânge moartea Marinei și a fetiței ei, Alexia

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

La nici câteva zile după ce Marina și-a pierdut viața într-un tragic accident de circulație care a avut loc în localitatea Urișor din județul Cluj, comunitatea românilor din Sellia Marina este din nou în doliu. Și fetița Marinei, care a fost grav rănită în același accident, a murit pe patul de spital.

O veste tragică a îndoliat și mai mult comunitatea românilor din Sellia Marina. Medicii din Cluj au informat că și Alexia a pierdut lupta cu moartea. Internată cu multiple leziuni în urma accidentului în care și-a pierdut viața mama sa, Marina, medicii au depus toate eforturile pentru a o salva. 

Vezi și: Alexia, fetița de 10 ani moartă într-un accident de microbuz, când se întorcea din Italia cu mama, a salvat alte cinci vieți

Vestea tristă a fost anunțată pe rețelele de socializare de Parrocchia S.Rosario Sellia Marina.

 

Pe 16 august, un microbuz cu români a fost lovit violent de un tren în localitatea Urișor, comuna Cășeiu, județul Cluj. Marina (40 de ani) și fiica sa Alexia (10 ani) se aflau exact pe partea dreaptă unde a fost impactul microbuzului cu locomotiva. Alături de ele se mai aflau alte nouă persoane.

Femeia, originară din Dărăbani din județul Botoșani, a suferit răni grave și a murit în spitalul din Cluj-Napoca iar fetița fusese internată în comă profundă.

În urma accidentului alte patru persoane au fost transportate la spital.

Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii iau în calcul ca acesta să fi fost obosit după un drum lung și nu a mai fost atent la drum.

Citește și: Microbuz cu români, lovit violent de tren. Planul Roșu a fost activat. Opt victime - VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel